Un avion cargo militar american s-a prabusit miercuri cu noua persoane la bord in Georgia (sudul SUA), in timpul ultimului sau zbor, inainte de a fi scos din uz dupa 50 de ani de activitate, relateaza joi France Presse, citand surse oficiale.

‘Confirmam ca noua persoane se aflau la bord - cinci membri ai echipajului si patru pasageri’, a indicat un purtator de cuvânt al Garzii Nationale din Porto Rico, comandantul Paul Dahlen, precizând ca toti erau membri ai Garzii nationale din Porto Rico.

El nu a confirmat daca toti au murit, întrucât imaginile de la locul prabusirii aparatului de zbor, un morman de cenusa, ‘vorbesc de la sine’.

Mai multe canale de televiziune au difuzat imagini frapante capturate de o camera de supraveghere din apropiere. Se poate vedea cum avionul cade în picaj în spatele unui hangar, apoi explodeaza ca o minge de foc.

Alte imagini aeriene filmate arata avionul transformat în cenusa, cu exceptia ampenajului.

Aparatul, un avion cargo de tipul C-130 ‘Hercules’, care apartinea Garzii Nationale din Porto Rico, s-a prabusit în jurul orei locale 11:30 (15:30 GMT) la putin timp dupa decolare în apropiere de aeroportul international Savannah Hilton Head.


Aparatul decolase spre Tucson, în Arizona, unde urma sa treaca în gestiunea Grupului 309 de mentenanta de la baza aeriana din Davis Monthan, unde se afla cel mai mare ‘cimitir’ de avioane ale fortelor aeriene americane.

Accidentele s-au înmultit în ultimele luni în armata aerului a SUA, afectata în ultimii ani de reduceri bugetare, ceea ce a redus orele de antrenament.

La începutul lunii aprilie, trei avioane militare s-au prabusit în doar doua zile, soldându-se cu cel putin patru morti în Las Vegas (Nevada), în California si în Djibouti.

Potrivit unui studiu realizat de cotidianul specializat Military Times, numarul accidentelor implicând avioane militare a crescut cu 40% între 2013 si 2017.

Un prim bilant furnizat de US Air Force consemna cinci persoane la bord, un echipaj normal pentru acest aparat de transport folosit pe scara larga de armata americana peste tot în lume.

Presedintele american Donald Trump si-a exprimat condoleantele. ‘Va rog sa va alaturati gândurilor si rugaciunilor mele pentru victime, pentru familiile lor, pentru barbatii si femeile extraordinare din Garda Nationala’, a scris el într-un mesaj postat pe Twitter.

Senatorul republican John McCain a îndemnat si el la ‘rugaciune pentru familiile bravilor membri ai Garzii Nationale’, unitatea de rezervisti a armatei americane.

Comandantul Dahlen a precizat ca avionul avea o vechime de peste 50 de ani si ca tocmai fusese supus unei revizii la Savannah.

Ministrul apararii american Jim Mattis a obtinut anul acesta un buget record pentru Pentagon, ceea ce va permite investitii asteptate de mai multi ani, în special pentru marina, suprasolicitata în teatrele de operatiuni din strainatate, si pentru fortele aeriene, care îi pierd în mare viteza pe cei mai experimentati piloti ai ei, întrucât acestia prefera salarii mai atractive în sectorul privat.