Un barbat a fost impuscat dupa ce a incercat sa ii ia arma unui ofiter, pe aeroportul Orly din Paris, au declarat sambata oficiali, relateaza BBC News, potrivit News.ro.

Cronologia evenimentelor:


ora 11.55 Traficul aerian a fost complet intrerupt in urma incidentului de pe Aeroportul Orly-Sud, a anuntat Directia Generala a Aviatiei Civile (DGAC), relateaza le Monde.

Aproape 300 de persoane au fost evacuate din terminalul Sud, iar pasagerii care se aflau in terminalul Vest au fost blocati inauntru, a precizat un purtator de cuvant al Ministerului de Interne Pierre-Henri Brandet.

Prefectura Val-de-Marne ii sfatuieste pe pasageri sa nu se duca la aeroport.

Cele doua terminale ale aeroportului au fost inchise, a anunat ADP, iar sute de zboruri care se apropiau de Orly au fost redirectionate catre Roissy Charles de Gaulle, a precizat DGAC.

ora 11.45 Aeroportul Orly-Sud (Val-de-Marne) a fost in intregime evacuat, au declarat martori contactati de AFP si citati de News.ro. O operatiune de deminare era in curs la aceasta ora, pentru a stabili daca barbatul avea sau nu asupra sa explozivi, a declarat Brandet.

Un perimetru de securitate a fost instituit, iar importante mijloace de politie au fost angajate, a precizat el.

”Stateam la coada sa ne inregistram pe un zbor catre Tel Aviv, cand am auzit trei sau patru focuri de arma in apropiere. intregul aeroport a fost evacuat”, a declarat pentru AFP Franck Lecam, in varsta de 54 de ani, care se afla sambata dimineata pe Orly-Sud.

”Suntem toti in fata aeroportului, la aproximativ 200 de metri. Sunt politisti, salvatori, militari peste tot, care fug in toate directiile. Un barbat din cadrul securitatii ne-a spus ca (incidentul) s-a petrecut la Poarta 37-38, la zborurile Turkish Airlines", a adaugat Franck Lecam.

-------------

In jurul orei locale 8.30 (9.30, ora Romaniei), in Aeroportul Orly-Sud, "un barbat i-a luat arma unui militar din cadrul (Operatiunii) Sentinelle, iar apoi a fugit intr-un magazin de pe aeroport din apropiere, dupa care a fost impuscat de fortele de securitate”, a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet. 

Alte persoane nu au fost ranite, a precizat aceeasi sursa.

O operatiune de politiei era in curs pe aeroport.

O parte a aeroportului a fost evacuata, iar Politia Nationala franceza a recomandat sa se evite platforma aeroportuara.