Un barbat inarmat a luat ostatici angajatii unei banci din Beirut, pentru a cere sa i se dea inapoi banii pe care ii avea in cont, peste 200.000 de dolari. Este cel mai recent incident violent din Libanul devastat de o criza economica.

Agentia bancara a Federal Bank din apropierea arterei comerciale Hamra era joi, la inceputul dupa-amiezii, inconjurata de un impozant cordon de securitate, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Clientul furios „a intrat cu o pusca de vanatoare si cu materiale inflamabile si i-a amenintat pe angajati pentru ca acestia sa-i dea banii din cont”, a spus o sursa citata de AFP.

O alta sursa a precizat ca barbatul in varsta de circa 40 de ani „a stropit cu benzina, a inchis usa bancii si ii tine pe angajati ostatici”.

Potrivit agentiei de stiri libaneze NNA, barbatul „a amenintat ca isi va da foc si ca va ucide pe toata lumea, tinand pistolul la capul directorului agentiei”.

O inregistrare video postata online arata doi negociatori care ii cer atacatorului - pe care il numesc Bassam - sa elibereze doi clienti. Agitandu-si arma si o tigara, el refuza categoric sa elibereze din ostatici.

Din 2019, Libanul traverseaza una dintre cele mai grave crize socio-economice din istorie dupa 1850, potrivit Bancii Mondiale.

Moneda nationala a pierdut peste 90% din valoare si circa 80% din populatie a fost aruncata in saracie, in special din cauza restrictiilor bancare draconice care ii impiedica pe oameni sa aiba acces liber la banii lor.

Frecvent au loc incidente violente intre angajatii bancii si depunatorii care si-au pierdut rabdarea, noteaza France Presse.

Sursa: