Un barbat a fost descoperit ascuns in compartimentul trenului de aterizare al unei aeronave comerciale care a zburat la Paris din Algeria, cu hipotermie severa, dar in viata, au anuntat autoritatile franceze, scrie hotnews.ro.

Barbatul, despre care se crede ca are peste 20 de ani, a fost gasit in timpul controalelor tehnice dupa ce zborul Air Algerie din Oran, Algeria, a aterizat pe aeroportul Paris Orly, au declarat procurorii pentru AFP.

El nu avea niciun act de identitate si a fost dus la spital in stare grava, au spus ei.

O sursa din aeroport a transmis anterior ca barbatul „era in viata, dar se afla intr-o stare de risc din cauza hipotermiei severe”.

Avioanele comerciale navigheaza la o altitudine de pana la 12.000 de metri, unde temperaturile scad in mod obisnuit la aproximativ -50 de grade Celsius, iar lipsa de oxigen face ca supravietuirea sa fie putin probabila pentru oricine calatoreste intr-un compartiment al trenului de aterizare care nu este nici incalzit, nici sub presiune.

Potrivit datelor Administratiei Federale a Aviatiei din SUA (FAA), citate in mass-media, 132 de persoane – cunoscute in industrie ca pasageri clandestini – au incercat sa calatoreasca in compartimentele trenului de aterizare ale aeronavelor comerciale intre 1947 si 2021.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.