Un câine neastâmpărat a dat foc unei case din  statul american Oklahoma, după ce a ros o baterie externă. Departamentul de Poliție a publicat o înregistrare video, prezentând momentul în care este declanșat incendiul. Din fericire, după intervenția rapidă a salvatorilor, familia și patrupedele au fost evacuate în siguranță.

Un videoclip publicat Departamentul de Pompieri Oklahoma arată momentul în care o casă din Tulsa, al doilea oraș ca mărime din statul american, a luat foc, după ce un câine a început să mestece o baterie cu litiu-ion.

În imaginile difuzate de pompieri, înregistrate de o cameră într-o sufragerie a unei case din Tulsa, apar doi câini și o pisică. Câteva clipe mai târziu, unul dintre câini a început să mestece un acumulator litiu-ion folosit pentru a încărca telefoanele mobile. S-a declanșat o scânteie, apoi a avut loc o explozie și a luat foc o saltea. Din fericire, după intervenția rapidă a salvatorilor, familia și patrupedele au fost evacuate în siguranță, dar locuinta a suferit pagube destul de insemnate.  

Andy LITTLE, OFIȚER DE INFORMAȚII AL DEPARTAMENTULUI DE POMPIERI DIN TULSA: „Bateriile cu litiu-ion sunt cunoscute pentru stocarea unei cantități semnificative de energie într-un spațiu compact. Atunci când această energie este eliberată incontrolabil poate genera căldură, produce o flacără și gaze toxice și chiar poate exploda.//Din fericire animalele implicate au ieșit în siguranță prin intermediul unei uși pentru câini. Rezultatul putea fi mult mai grav dacă nu ar fi existat nicio cale de evacuare sau dacă familia dormea în acel moment”.

Agenția Națională pentru Protecția împotriva Incendiilor speră că videoclipul va servi drept avertisment pentru public să țină bateriile telefoanelor departe de copii și de animalele de companie.