Un centru de instruire a cainilor din Cehia se lauda cu "politisti" de clasa mondiala. Patrupezii participa la diferite misiuni: depisteaza droguri sau tigari de contrabanda, dar sunt folositi si pentru protectia unor demnitari.
Acest caine din rasa Jack Russel, cu nasul bine antrenat, este specialist in tigari de contrabanda. Le-a gasit imediat intr-un rucsac aflat in compartimentul de bagaje.
Este doar unul dintre exercitiile pe care acest patruped istet si colegii lui le are de trecut ca sa poata primi certificatul de absolvire. Unul dintre cei mai faimosi caini de aici este un ciobanesc german, care a contribuit la destructurarea unui cartel al drogurilor din Peru.
In acest exercitiu este simulat furtul unei genti. La un semn, cainele ataca hotul si il lasa abia cand primeste comanda.
Cehii folosesc o metoda de antrenament dezvoltata in Statele Unite. Cainii sunt recompensati pentru fiecare exercitiu reusit si ignorati, dar nu pedepsiti, atunci cand dau gres.
”Dureaza ceva vreme pentru câini, iar timpul difera de la un câine la altul pâna înteleg ce vrem de la ei. Nu folosim pedepse, nu-i fortam la nimic. Trebuie sa priveasca exercitiile ca pe o joaca.”
Pregatirea unui caine pentru politia de frontiera poate dura pana la 15 saptamani. Acest centru de dresaj din Cehia este unul dintre cele opt acreditate de Organizatia Mondiala a Vamilor.

