Ati trait vreodata pe picior mare? Un cizmar din Cluj face pantofi de marimea 75 si arata la propriu ca se poate. Revoltat ca regulile de distantare sociala par mai mult optionale pentru unii romani, acesta a decis ia atitudine. Cei care poarta acesti pantofi pot fi siguri ca nimeni nu se va apropia prea mult de ei.
Grigore Lup are 55 de ani si este un pantofar clujean cunoscut in toata tara, mai ales in mediul cultural. Acum, cu pandemia de coronavirus si restrictiile impuse de autoritati, s-a gandit sa profite cumva si a realizat ceea ce el numeste “pantofi de distantare sociala”. Vorbim de pantofi marimea… 75.
Grigore LUP, PANTOFAR: “Eu le-am dat denumire - pantofi pentru distantare sociala. Am vazut la televizor ca multe persoane nu respecta, desi sunt reguli peste tot, chiar daca merg la o farmacie sau mergi la o banca, se apropie, domnule, de tine parca sufla in ureche si am zis hai sa fac niste pantofi si pe cei care nu respecta sa-i pedepsim cumva. Sa le dam cate o pereche de pantofi din astia, sa stea la distanta.”
Mai in gluma, mai in serios, mesterul a inceput lucrul si a realizat deja doua modele de pantofi gigantici.
Grigore LUP, PANTOFAR: “M-am gandit ca daca revine a doua tura de pandemie, am varianta de iarna. Niste ghete. Sunt foarte usoare, poate sa le incalte jandarmeria, daca e cazul, cand sunt chemati la cei care nu respecta distantarea sociala.”
Mesterul propune ca in loc sa le fie aplicate amenzi celor care nu respecta distanta sociala, acestia sa fie obligati timp de-o luna sa umble incaltati in astfel de pantofi. Grigore Lup a primit pana acum cinci comenzi pentru pantofii de distantare sociala. Ii trebuie doua zile sa faca o pereche care costa 115 dolari.
Grigore LUP, PANTOFAR: “E mult de lucru cu asemenea pantofi, desigur. Calapoadele trebuie modificate. Din doua perechi trebuie sa faci o pereche de calapoade. Bineinteles ca trebuie sa ai tipar, ca e unicat. Iti trebuie material mai mult, talpa mai multa. Aproape un metru patrat de piele. Deci, nu e chiar asa usor.”
Grigore Lup, lucreaza ca pantofar de la 16 ani, iar pandemia de coronavirus i-a adus si lui necazuri. In atelierul sau lucreaza 10 angajati, pe care a trebuit cumva sa-i plateasca in toata aceasta perioada, chiar daca a fost nevoit sa scoata bani din propriul buzunar. Faima mesterului Grigore din Cluj, s-a dus demult dincolo de hotarele Romaniei si acum are comenzi in mai multe tari din Europa. Doar ca, spune acesta, meseria sa e pe cale de disparitie oricum, dincolo de dezastrul produs de coronavirus.