Comedianul rus Vitali Zdorovetki a patruns pe teren in a doua repriza a finalei Cupei Mondiale, castigata de Germania in fata Argentinei, scor 1-0, si a incercat sa il sarute pe fotbalistul german Benedikt Howedes.

Zdorovetki a intrat in teren in timpul reprizei a doua, el fiind filmat de persoane din public, intre care si vedeta din NBA LeBron James. Barbatul, care avea scris pe piept "Natural born prankster", a trimis bezele publicului si a alergat spre jucatori. El a incercat apoi sa il sarute pe Howedes.

Telespectatorii care urmareau finala nu au vazut aceste momente, in imagini aparand atunci celebra statuie a lui Iisus de la Rio de Janeiro si o panorama a orasului. 

Zdorovetki a fost prins de fortele de ordine si scos de pe teren. Dupa meci, el a postat pe internet o fotografie cu el incercand sa il sarute pe Howedes, cu mesajul: "I did it" (Am facut-o).

Vitali Zdorovetki este cunoscut pentru farsele pe care le face si are peste un milion de fani pe Facebook si 178.000 de followeri pe Twitter. 

View image on Twitter

View image on Twitter