Unsprezece cartiere rezidentiale din sudul capitalei Chinei, Beijing, se afla in izolare din cauza aparitiei unui nou focar de coronavirus intr-o piata din apropiere, au anuntat sambata autoritatile, citate de agentia AFP.

Sapte cazuri de contaminare cu COVID-19 au fost inregistrate in vecinatatea pietei Xinfadi, dintre care sase sambata, potrivit autoritatilor sanitare.

Noua scoli si gradinite din zona au fost inchise, potrivit Agerpres.

Municipalitatea din Beijing a inchis vineri doua piete si a amanat reluarea cursurilor pentru elevii din clasele primare in urma descoperii a trei noi cazuri de COVID-19 in acest oras, dupa doua luni in care niciun nou caz de coronavirus nu a fost confirmat in capitala Chinei.

Prima tara afectata de noul coronavirus la sfarsitul anului trecut, China a reusit intre timp sa franeze considerabil epidemia, in ultimele saptamani fiind inregistrate zilnic doar cateva noi cazuri de imbolnavire, majoritatea in randul persoanelor revenite din strainatate.

Sursa: