In Franta, un protest al cadrelor medicale s-a transformat intr-o confruntare cu politia. S-a intamplat in Paris, marti dupa-amiaza, unde mii de medici, infirmiere si asistente au iesit in strada ca sa ceara salarii mai mari si conditii mai bune de munca. Li s-au alaturat insa si simpatizanti ai miscarii „Vestele galbene”, dar si un alt grup de protestatari violenti, imbracati in negru, iar lucrurile au degenerat rapid.
Imaginile sunt cu puternic impact emotional:
Protestatarii violenti au aruncat cu pietre, iar fortele de ordine au raspuns cu gaze lacrimogene.
In momentul cand marsul cadrelor medicale, care plecase de la Ministerul Sanatatii, a ajuns pe esplanada de la Domul Invalizilor, citeva sute de manifestanti imbracati in negru au dat foc la mobilierul urban si au aruncat cu pietre de pavaj in fortele de ordine strigand „Toata lumea uraste politia!”, relateaza Le Parisien. Situatia a creat consternare printre cadrele medicale si liderii sindicali, noteaza Le Parisien.
Cel putin 24 de protestatari violenti au fost retinuti.


