Un show muzical inedit cu voci incendiare a fost aseară pe scena de la Vocea Romaniei. Acolo unde au fost aleși finaliștii competiției. Oleg Spînu, singurul concurent din Republica Moldova care a ajuns nu a reușit să se califice în finală, dar a hipnotizat audiența cu piesa pe care a interpretato.
Narcisa Badea din echipa lui Irina Rimes a deschis show-ul cu o interpretare puternică, într-o manieră proprie a piesei „Au înnebunit salcâmii”
Theo ROSE, ANTRENOR: „Îmi dai senzația de încredere. Am încredere în tine atunci când urci pe scenă și asta cred că e foarte important. Mai mult decât atât ai o bucurie scenică foarte autentică.”
Tudor CHIRILĂ, ANTRENOR: „Îmi doresc mult totul pentru tine, chiar finala.”
Și asta și s-a întâmplat, Narcisa a ajuns în final alături de Aura Șova din echipa lui Tudor Chirilă.
Irina, ANTRENOR: „Sunt acaparată de emoția pe care ai transmis-o și asta este cel mai important. Ai folosit toate elementele...A fost frumos, m-am emoționat.”
„-Ai văzut ai lăsat-o fără cuvinte pe Irina Rimeș.”
Raluca Moldoveanu i-a făcut să plână pe antrenorii săi și a primit biletul pentru finală.
Theo, ROSE, ANTRENOR: „Jumătate din frumusețea acestui sezon pentru mine ți se datorează.”
Ultimul finalist, Robert Lukian, a ținut publicul în picioare minute în șir.
Tudor GHIRILĂ, ANTRENOR: „Robert ai o voce, care uimește de fiecare dată și e și familiară de fiecare dată. Pentru mine în concursul ista tu ai început sus și continui sus.”
„Ești minunat.”
„Ai o voce incredibilă. Rar mi-a fost să aud, chiar și aici la vocea românie.”
Moldoveanul Oleg Spînu a ratat calificareda în finala de la Vocea României 2024, însă a reușit să cucerească din nou jurații cu voca sa.
Vineri pe 20 decembrie, după știrile PRO TV cei 4 finaliști de la Vocea Româniie se vor lupta pentru marele premiu de 100 de mii de euro.

