O masina a intrat, in viteza, intr-o zona pietonala din Melbourne, al doilea oras ca marime al Australiei. Cel putin 3 oameni au murit si 20 au fost raniti, inclusiv 4 copii.

Un martor a filmat vehiculul mergand in cerc, in intersectia apropiata, in timp ce soferul care avea mana scoasa pe geam, striga ceva.

Apoi a schimbat brusc directia si a intrat direct in zona rezervata pietonilor. In mod deliberat, dupa cum spune politia. Individul a fost arestat.

Dar, potrivit autoritatilor, nu a fost un atac terorist, ci un incident care a avut legatura cu un caz de injunghiere petrecut cu cateva ore mai devreme.

Dintre raniti, multi sunt in stare grava. Turneul de tenis Australian Open, care se desfasoara la aproximativ doi kilometri distanta de incident, nu a fost afectat.