Un trib amazonian din Ecuador a eliberat sase persoane pe care le rapise pentru a recupera cadavrul capeteniei sale, rapuse de Covid-19 si inmormantata de autoritati conform protocolului sanitar de siguranta.
Este vorba despre patru barbati din fortele armate si doi civili, a anuntat Maria Paula Romo, ministrul de Interne din Ecuador, scrie Deutsche Welle.
”Cetatenii rapiti la Pastaza au fost deja eliberati. Multumesc comandantului Patricio Carillo pentru cum a derulat negocierile. Ministerul Sanatatii va creste nivelul de alerta in zona. Multimea celor care i-au rapit pe cei sase a fost aproximativ 600 de persoane”, a spus ministrul.
Indigenii amazonieni din zona Kumay au rapit cele sase persoane pentru a convinge autoritatile sa le predea cadavrul unuia dintre liderii lor, care a murit de Covid-19 intr-un spital si a fost apoi inmormantat impreuna cu alte victime ale pandemiei cu respectarea protocolului de biosecuritate stabilit de Ecuador.
Liderul de trib a fot exhumat si predat
Ostaticii eliberati au fost transferati la un centru medical pentru evaluarea starii lor de sanatate, in timp ce autoritatile au dispus sambata exhumarea liderului indigen, pe care l-au predat apoi tribului.
Ecuador este una dintre tarile latino-americane cel mai puternic afectate de pandemie, cu aproximativ 61.535 de cazuri, cu aproape 4.800 de decese.
Sursa: stirileprotv.ro


