Un turist britanic care nu s-a miscat ore in sir de pe sezlongul sau de pe o plaja din Grecia, a fost declarat mort in cursul serii, cand a fost gasit de angajatii plajei respective.

Turistul, in varsta de 54 de ani, a fost gasit sambata seara, pe o plaja din Stalida, frecventata in general de turisti cu copii. Angajatii plajei s-au alarmat atunci cand au vazut ca barbatul nu se ridica de pe sezlong, chiar daca soarele era aproape de apus si au anuntat serviciile de urgenta, potrivit Sky News.

Echipajul medical sosit la fata locului i-a acordat primul ajutor si l-a dus pe barbat la Spitalul Universitar din Heraklion, dar acolo i s-a declarat decesul, pentru ca nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Cauza mortii va fi stabilita dupa necropsie. Intre timp, autoritatile britanice au inceput demersurile pentru repatrierea decedatului.

Pe insula Creta, temperaturile au depasit lejer 30 de grade Celsius in ultimele zile. Pompierii de pe insula s-au luptat cu incendii de vegetatie in Agios Vassiliou, care au afectat sute de hectare de teren agricol, inclusiv plantatii de maslini, stupi si pasuni.

Sursa: