Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sanctiuni economice impotriva Rusiei sa intre in vigoare de vineri, au declarat surse europene.

Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, urmeaza sa explice in cursul zilei aceasta decizie, adoptata pentru a mentine presiunea asupra Moscovei, in pofida unei detensionari a situatiei in Ucraina, a adaugat una dintre sursele citate, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Declaratia "va mentiona, ca, in functie de evolutia din teren, pachetul de sanctiuni poate fi reexaminat", a adaugat o alta sursa. Ea va preciza de asemenea ca statele UE "vor analiza pana la sfarsitul lunii septembrie aplicarea planului de pace" in Ucraina, a precizat sursa. Sanctiunile, care vor intra in vigoare vineri, odata cu publicarea in Jurnalul Oficial al UE, au fost adoptate formal luni seara, dar statele membre nu au ajuns la un acord cu privire la momentul aplicarii lor. Ambasadorii celor 28 de state membre UE au reluat discutiile joi dimineata, in lipsa unui acord la reuniunea de miercuri.

Principiul acestor noi masuri restrictive a fost decis de sefii de stat si de guvern din UE la 30 august, dupa escaladarea tensiunilor din estul Ucrainei, marcata de intrarea fortelor ruse pe teritoriul ucrainean. Intre timp, Kievul si fortele separatiste au incheiat un armistitiu, care, potrivit Ucrainei, este in general respectat. Noile sanctiuni urmeaza sa restranga accesul marilor companii petroliere rusesti Rosneft si Transneft, precum si al filialei petroliere a Gazprom, la pietele de capital. De asemenea, vor fi adaugate cateva zeci de nume la lista celor aproximativ o suta de personalitati ruse si ucrainene proruse vizate de sanctiuni, precum blocarea activelor si interdictii de viza.

Care sunt tintele noilor sanctiuni impuse de UE

Noile sanctiuni adoptate de Uniunea Europeana impotriva Rusiei, care vor intra in vigoare de vineri, vizeaza sase mari companii din domeniul apararii si energiei, precum si 24 de personalitati, intre care oligarhi rusi si lideri separatisti ucraineni, a anuntat joi Consiliul European.

Potrivit Consiliului European, noile sanctiuni "interzic finantarea a trei mari companii rusesti din domeniul apararii si a altor trei din sectorul energetic". Aceasta interdictie ar viza in special companiile petroliere Rosneft si Transneft, precum si filiala petroliera a Gazprom, conform unei surse europene. Consiliul European a mai precizat ca 24 de personalitati, "intre care noii lideri din Donbas, membrii Guvernului din Crimeea, precum si decidenti si oligarhi rusi", vor fi adaugate vineri pe lista sa cu persoanele si entitatile vizate de noile sanctiuni.

Aceste nume "ridica la 119 numarul total al persoanelor" vizate de aceste sanctiuni, respectiv interdictia de a patrunde pe teritoriul UE si blocarea activelor, "in timp ce 23 de entitati raman supuse blocarii activelor in UE", se arata intr-o nota a Consiliului European.

Rusia raspunde noilor sanctiuni europene

Rusia a pregatit noi masuri de retorsiune fata de sanctiunile pe care Uniunea Europeana se pregateste sa le anunte, preconizand in special restrictii la importurile anumitor masini sau produse din industria usoara, a declarat joi un consilier al Kremlinului, citat de AFP, potrivit Mediafax.

"Ministerul Economiei a pregatit deja, din cate stiu, lista produselor" care vor fi vizate de noile masuri, pe langa produsele alimentare aflate deja sub embargo, a declarat acest consilier, Andrei Belousov, pentru agentia de presa RIA Novosti. "Dar sper ca bunul simt va prevala si nu vom fi constransi sa adoptam aceste masuri", a adaugat el. Intrebat cu privire la produsele care ar putea fi vizate, el a citat "o serie de produse non-agricole pentru care partenerii nostri, in special europenii, depind mai mult de Rusia decat (depinde) Rusia de ei", a precizat oficialul rus.

"Este vorba de exemplu de importurile de automobile, in primul rand cele de ocazie, sau produsele din industria usoara pe care putem sa le producem singuri", a adaugat consilierul. In replica la sanctiunile occidentale, Moscova a decretat deja un embargo asupra majoritatii produselor alimentare din tarile care au impus sanctiuni Rusiei, provocand cresterea preturilor anumitor produse pe piata rusa, precum carnea. Surse europene au declarat antreior ca statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi la un acord pentru ca noile sanctiuni economice impotriva Rusiei sa intre in vigoare de vineri. Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, urmeaza sa explice in cursul zilei aceasta decizie, adoptata pentru a mentine presiunea asupra Moscovei, in pofida unei detensionari a situatiei in Ucraina, a adaugat una dintre sursele citate.

Declaratia "va mentiona ca, in functie de evolutia din teren, pachetul de sanctiuni poate fi reexaminat", a adaugat o alta sursa. Ea va preciza de asemenea ca statele UE "vor analiza pana la sfarsitul lunii septembrie aplicarea planului de pace" in Ucraina, a precizat sursa. Sanctiunile, care vor intra in vigoare vineri, odata cu publicarea in Jurnalul Oficial al UE, au fost adoptate formal luni seara, dar statele membre nu au ajuns la un acord cu privire la momentul aplicarii lor. Noile sanctiuni urmeaza sa restranga accesul marilor companii petroliere rusesti Rosneft si Transneft, precum si al filialei petroliere a Gazprom, la pietele de capital.

De asemenea, vor fi adaugate cateva zeci de nume la lista celor aproximativ o suta de personalitati ruse si ucrainene proruse vizate de sanctiuni, precum blocarea activelor si interdictii de viza.