A fost alerta terorista la Londra. Un barbat a intrat intentionat cu masina in pietoni, ranind cateva persoane. Incidentul s-a produs in fata parlamentului britanic. Fortele de ordine au intervenit rapid si l-au retinut pe individ.
Totul s-a intamplat putin dupa ora sapte dimineata. Un barbat de aproape 30 de ani a intrat cu masina intr-o bariera de securitate din centrul Londrei, chiar din fata parlamentului. A ranit cateva persoane, printre care si doi biciclisti.
Neil BASU, SEFUL POLITIEI ANTI-TERORISTE DIN MAREA BRITANIE: “Doua persoane au fost internate in spital. Un barbat a fost deja externat, iar o femeie ramane internata in stare grava, dar este in afara oricarui pericol.”
Soferul a fost retinut pe loc, iar politia a anuntat ca trateaza incidentul ca pe unul terorist. Strazile din jurul parlamentului au fost izolate, iar o statie de metro - inchisa.
Regatul Unit a fost lovit anul trecut de un val de atentate dintre care patru au fost revendicate de catre gruparea jihadista Statul Islamic. Atacurile din 2017 s-au soldat cu 36 de morti si 200 de raniti.

