Sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat Italia cu privire la consecintele pe care le va avea daca se va indeparta de principiile democratice, lansand o amenintare voalata inainte de alegerile de duminica, pe care este foarte probabil sa le castige un bloc de dreapta condus de Giorgia Meloni, relateaza Reuters.
„Abordarea mea este ca, indiferent de guvernul democratic care este dispus sa lucreze cu noi, vom lucra impreuna”, a declarat ea ca raspuns la o intrebare adresata joi la Universitatea Princeton din Statele Unite.
„Daca lucrurile merg intr-o directie dificila, am vorbit despre Ungaria si Polonia, avem instrumente”, a adaugat ea.
Von der Leyen se referea, aparent, la recomandarea de duminica a Comisiei Europene de a suspenda finantarea de aproximativ 7,5 miliarde de euro pentru Ungaria din cauza coruptiei, primul caz de acest fel din blocul celor 27 de natiuni in cadrul unei noi sanctiuni menite sa protejeze mai bine statul de drept.
UE a introdus sanctiunea financiara in urma cu doi ani ca raspuns la ceea ce considera ca reprezinta subminarea democratiei in Polonia si Ungaria, unde premierul Viktor Orban a supus instantele, mass-media, ONG-urile si mediul academic, precum si a restrictionat drepturile migrantilor, ale homosexualilor si ale femeilor pe parcursul a peste un deceniu la putere.


