​Organizatia Mondiala a Sanatatii a avertizat miercuri ca vaccinul impotriva variolei maimutei nu este un panaceu pentru sanatatea publica, dupa ce au fost raportate cazuri de imbolnavire si in randul persoanelor vaccinate, scrie DPA.

"Stiam de la inceput ca acest vaccin nu va fi un glont de argint si ca nu se va ridica la nivelul tuturor asteptarilor care sunt plasate asupra sa", a declarat Rosamund Lewis, expert OMS in variola maimutei.

Lewis a subliniat ca inca nu sunt disponibile studii randomizate controlate cu privire la acest vaccin si a precizat ca au existat raportari care sugerau ca vaccinul nu este 100% eficient - fie dupa expunerea la virus, fie ca masura preventiva.

In studiile randomizate controlate, participantii sunt impartiti in doua grupe si tratati diferit. Spre exemplu, participantii dintr-un grup primesc vaccinul, iar ceilalti primesc un placebo fara substanta activa.

Conform lui Lewis, persoanele vaccinate trebuie sa astepte cel putin doua saptamani dupa cea de-a doua doza pentru ca vaccinul sa isi faca pe deplin efectul.

Peste 90% din cazurile de variola maimutei au fost raportate in cazul unor barbati homosexuali care intretin relatii sexuale frecvente cu parteneri diferiti. Reprezentanta OMS le-a solicitat barbatilor din aceasta categorie sa-si reduca numarul de parteneri sexuali si sa evite sexul in grup.

Pana miercuri, OMS fusese anuntata cu privire la peste 35.000 de cazuri de variola maimutei din 92 de tari. Doisprezece bolnavi au murit. In cursul unei singure saptamani s-au inregistrat 7.500 de cazuri, cu 20% mai multe decat in saptamana anterioara, mai scrie DPA, citata de Agerpres.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: