Vestul Europei se topește sub un nou val de căldură. 6 orașe din Italia sunt sub cod roșu de caniculă. O masă de aer cald va răspândi temperaturi care vor depăși oragul de 40 de grade în unele părți ale Franței și se vor apropia din nou de 45 în Spania. Pe de altă parte Lituania a fost lovită de o furtună care a provocat numeroase pagube. Iar peste Ocean, în California incendiile masive de vegetație continuă să mistuie hectare întregi.

Căldura verii continuă să afecteze aproape întreaga Peninsulă Iberică, în special jumătatea sudică. Mai multe regiuni din Spania sunt sub codu roșu de caniculă, acolo termometrele vor indica 42 de grade celsius, spun meteorologii.

„Este sufocant, am băut apă ca nebunul, ne hidratăm”

Turiștii profită de după-amiaza și dimineața devreme pentru a vizita locurile populare, în timp ce străzile sunt aproape pustii la orele amiezii. Milioane de localnici şi turişti se coc la soare în şase oraşe din Italia, care la fel subt sub cod roşu de caniculă. În Franţa, temperaturile au ajuns la 37 de grade Celsius. Autorităţile i-au sfătuit pe localnici să nu iasă din case la prânz, când dogoarea se înteţeşte. Începând de astăzi, 39 de departamente din sudul ţării sunt sub alertă portocalie de căldură extremă.

Pe de altă parte o furtună puternică a lovit Lituania, mai mulți copaci fiind doborâți de rafalele puternice de vânt.

În Statele Unite, mii de pompieri din se luptă în California cu cel mai mare incendiu de vegetaţie de anul acesta. Flăcările dezlănţuite au distrus 134 de clădiri, iar peste 4 miide oameni au fost evacuaţi.

Incendiile au făcut prăpăd şi în Siberia. Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de peste un milion de hectare, iar peste 2000 de persoane sunt implicate în acţiunile de stingere.