Sunt putini care cunosc Coreea de Nord mai bine decat politistii din aceasta tara. Cei care lucreaza in politie au legaturi atat cu elita tarii, cat si cu infractorii din clasa inferioara, dar si cu oamenii de rand.
Ei au acces la documente secrete şi, de cele mai multe ori, coopereaza cu poliţia secreta, cât şi cu cei care se ocupa de penitenciare.
Într-un interviu acordat portalului North Korea News, un fost şef din Poliţia nord-coreeana, care a fugit de regimul Kim Jong-un, a vorbit despre cum oamenii legii îşi fac meseria jonglând între legile stricte şi sistemul bazat pe favoruri şi privilegii. Omul legii a facut dezvaluirile sub protecţia anonimatului.
Cum ai devenit poliţist?
Raspuns: „În Coreea de Nord, nu devii poliţist din proprie voinţa. Am absolvit o universitate obişnuita, iar notele m-au încadrat în categoria „nucleu”. La universitatea mea au absolvit în jur de 500 de persoane, iar Ministerul pentru Securitatea Poporului a decis ca statutul meu social („songbun) şi rezultatele („keychung”) sunt suficient de bune. Astfel, mi s-a acordat gradul de locotenent. Apoi au vazut ca ştiu destul de bine legislaţia, aşa ca m-au trimis la Universitatea de Securitate Kim Jong-il, unde am studiat timp de doi ani, dupa care am devenit cu adevarat poliţist.”
Care sunt condiţiile pentru promovare în poliţie?
„În primul rând, rezultatele. Întrucât am lucrat ca poliţist în perioada în care Coreea de Nord s-a confruntat cu foametea, legaturile au fost foarte importante. O data sau de doua ori pe saptamâna, când superiorii mergeau într-o calatorie de afaceri, trebuia sa le dau combustibil. Era ilegal, dar aşa mi-am creat parteneri influenţi.”
Trebuia sa suni poliţia secreta des, în departamentul în care lucrai?
„Începând cu 1973, poliţia secreta a devenit o instituţie separata. Noi arestam infractori, iar ei prind spioni, elemente subversive sau adversari politici. De exemplu, daca dadeam de vreun incident precum o persoana care incendia o ferma, distrugând culturile, trebuia sa mergem sa arestam infractorul. Unii dintre ei, erau motivaţi de nemulţumirile privind oficialii, urau statul, iar atunci lasam cazul în grija poliţiei secrete. Practic, trebuia sa ţinem legatura cu ei tot timpul.”
Daca se petrecea un incident, ei va sunau înapoi?
„Bineînţeles. În astfel de cazuri, mergeam dupa respectivii infractori împreuna.”
Adica fiecare poliţist avea un partener din poliţia secreta?
„Se întâmpla sa difere departamentele. Unii se ocupa de problemele legate de ferme, alţii de industrie, alţii de probleme teritoriale. Desfaşuram operaţiuni cu persoanele din departamentul corespunzator.”
Se întâmpla ca poliţia obişnuita sa se ocupe de infracţiunile politice?
„Au fost câteva în urma cu mult timp. Era un tip pe care îl suspectam de crima, pe care l-am urmarit 10 ani. Când, în sfârşit l-am prins, mi-am dat seama ca era un infractor politic. Dar daca l-am fi predat poliţiei secrete, ei ar fi primit toate laudele, iar toate eforturile duse timp de 10 ani ar fi fost în zadar. Aşa ca l-am înregistrat ca pe un simplu criminal şi a fost condamnat la moarte silnica pe viaţa. Criminalul a fost recunoscator, dar astfel de cazuri erau obişnuite. Şi poliţia secreta facea la fel. Arestau o persoana suspecta de infracţiuni politice, dar daca descopereau ca e un infractor de rând, îl acuzau ca e oponent politic. Au fost multe cazuri de acest gen. În 30 aprilie 2000, am primit ordin de la Kim Jong-un sa nu mai concuram cu poliţia secreta.”
Cine decide daca oamenii trebuie trimişi în centre de reeducare?
„Poliţia secreta şi Comitetul de Securitate al partidului. Cei implicaţi în conspiraţii sunt executaţi, dar familiile şi rudele acestora sunt trimişi în centre de reeducare. Pâna în 1990, exista un responsabil care se ocupa cu asta; cel care semna ordinele. El era directorul poliţiei secrete, dar din 1990, deciziile sunt luate de Comitetele de Securitate din oraşe, ţinuturi şi provincii.”
Cei care executa oameni sunt recompensaţi?
„Nu chiar, dar înainte ca un poliţist sa execute o persoana, primeşte alcool şi ceva de mâncare.”
Cam câţi poliţişti iau mita?
„Sunt poliţişti care accepta mita, iar alţii care nu o fac. În cazul lor, 90% din venituri provin din sumele primite ca mita. Cei care nu iau sunt saraci. Ei lucreaza în departamente în care nu intra în contact direct cu oamenii: cei din departamentul de evidenţa, comunicare, gardienii sau personalul de instructaj. Aceştia nu au interacţiune directa cu populaţia.”
Cum poţi deveni membru de partid?
„Un ofiţer de poliţie devine, automat, membru de partid, însa trebuie sa fii înrolat în armata timp de trei ani.”
Este homosexualitatea ilegala în Coreea de Nord?
„Da, este. Codul Penal nu spune nimic despre asta, pentru ca nici nu recunoaşte ca aşa ceva ar exista. Însa daca cineva aplica legislaţia, sunt pedepse pentru promovarea unei culturi decadente. La început, homosexualii erau executaţi. Acum sunt condamnaţi la moarte. Totodata, ei pot fi condamnaţi pentru ca raspândesc o cultura sexuala decadenta, specifica ţarilor capitaliste.”
Sunt legi privind agresiunea sexuala? În Codul Penal se precizeaza ca daca un barbat obliga o subordonata sa faca sex cu el, atunci comite o infracţiune.
„Conceptul în sine nu exista în Coreea de Nord. Violul, însa, este o infracţiune. Bineînţeles ca este ilegal, dar daca femeia nu îl suporta, el nu va face niciun gest. De obicei, este consensual. Ele accepta sa faca sex cu superiorii, ca sa fie admise în partid.”
Ce risca un tata care e prins ca îşi bate fiul?
„Bataile nu sunt pedepsite prin legislaţia nord-coreeana. Ar fi pedepsit doar daca şi-ar omorî în bataie fiul. Daca ramâne invalid, ei vor spune ca nu şi-a ascultat tatal, care îl educa în spiritul socialismului. Tatal ar putea chiar sa fie laudat pentru tratamentul aplicat copilului.”
Unde sunt mai mulţi infractori, în Nord sau în Sud?
„Coreea de Nord are mai mulţi. Pe vremuri, era cam acelaşi numar. Însa din cauza foametei, oamenii au început sa comita infracţiuni ca sa supravieţuiasca. În genera, sunt de cinci ori mai mulţi infractori în Nord decât în Sud.”
Sursa: NK News


