Dupa mai bine de doua luni de proteste, in care studentii chilieni cer reforme in sistemul de invatamant, se pare ca astazi ei au fost auziti. Ministrul educatiei a dat asigurari ca va majora numarul de bursieri si va indeplini cerintele tinerilor.
In timp ce ministerul lua decizia, strazile din Santiago s-au transformat in camp de lupta. Mii de tineri cu cagule au aruncat cu sticle si coctailuri Molotov in fortele de ordine, au incendiat containere de gunoi si pancarde. La randul lor, jandarmii au ripostat cu gaze lacrimogene si jeturi de apa. Studentii chilieni cer reducerea taxei de studii, suplinirea locurilor bugetare si repararea cladirilor institutiilor universitare.


