Barbatul torturat in sediul politiei din Kazani a fost violat de comisarul adjunct al orasului. Este dezvaluirea facuta de cei 5 politisti retinuti pe acest caz. Cel vizat respinge acuzatia. Dupa moartea barbatului, o tanara din Kazani a declarat si ea presei ca a fost batuta si amenintata cu violul in acelasi comisariat.
Cei 6 politisti suspendati din functie pentru ca ar fi violat cu o sticla de sampanie un barbat in sediul comisariatului din Cazani au inceput sa depuna marturii.
Ei sustin ca de fapt, comisarul adjunct, in varsta de 25 de ani, l-ar fi violat pe Serghei Nazarov, cu o sticla de sampanie, pentru a-l face sa recunoasca comiterea unui jaf.
La randul sau, acesta respinge acuzatia. Ministrul de interne din Tatarstan a declarat ca va cerceta personal acest caz.
Dupa ce s-a aflat despre moartea lui Serghei Nazarov, presa din Rusia a identificat inca o victima a politistilor din Tatarstan. O tanara in varsta de 20 de ani sustine ca a fost torturata in acelasi comisariat. Ea afirma ca a fost invitata sa depuna marturii in privinta unui furt, dar a fost batuta si amenintata ca va fi violata cu sticla daca nu va recunoaste ca ea a comis furtul.
Serghei Nazarov a fot adus la spital duminica dimineata, in stare grava. Inainte de a intra in coma, el a reusit sa le spuna medicilor ca a fost violat toata noaptea in comisariatul de politie. Dupa o interventie chirurgicala, barbatul, care avea 52 de ani, a murit. Politia sustine ca l-a retinut sambata seara, pentru huliganism.


