Vladimir Putin a avut un discurs virulent ieri dupa semnarea tratatelor de anexare a celor patru regiuni ucrainene. El a acuzat Occidentul de rusofobie si razboi hibrid impotriva Rusiei. De asemenea el a calificat drept o rusine modul in care liderii mai multor tari occidentale inghit grosolaniile americane. Presa occidentala a descris despre momentul penibil cu Putin si liderii prorusi din Ucraina, care si-au strans mainile  la finalul ceremoniei de anexare, ca un spectacol ciudat si o scena bizara.

La fel ca atunci cand preia un nou mandat de presedinte, Vladimir Putin si-a rezervat Sala Sfantul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului pentru oficializarea anexarii a patru teritorii ucrainene. Este vorba de 100 de mii de km patrati, putin, o zona cat o tara ca Portugalia. Intr-o recapitulare pe lung a tezelor sale favorite, Putin a dat lectii de democratie si a tinut o predica despre rusofobia, lacomia si ipocrizia Occidentului. 

Vladimir  PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: „Tot ce auzim din toate partile este ca Occidentul reprezinta ordinea bazata pe reguli. De unde au venit? Cine a vazut aceste reguli? Sunt niste aberatii, minciuna, duble sau chiar triple standarte. Conceput pentru prosti. Rusia este o mare civilizatie veche de mii de ani si nu va trai sub astfel de reguli false si trucate.” 

De alfel, intregul discurs a fost un rechizitoriu impotriva Americii, careia i-a atribuit vina pentru toate relele din lume. 

Vladimir  PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: „Occidentul cauta o noua sansa ca sa ne loveasca. Sa slabeasca si sa destrame Rusia, ceea ce a visat demult. Sa distruga tara noastra si sa condoamne poporul la saracie si moarte. Ei nu au liniste ca in lume exista asa o tara imensa.”

Presedintele rus a vorbit elitei politice a tarii sale si despre diferenta, in opinia sa, dintre cultura rusa si cea europeana.

Vladimir  PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE: „Vreau sa fac apel la toti cetatenii Rusiei, nu doar celor prezenti: chiar ne dorim ca aici, la noi, in loc de mama si tata, sa fie parintele 1, parintele 2, parintele 3? Si-au iesit din minti deja.” 

Discursul s-a incheiat pe o nota inalta, in aplauzele asurzitoare ale demnitarilor rusi.

„Adevarul este de partea noastra. Rusia este cu noi!"

„Un spectacol ciudat”, scrie presa occidentala, despre momentul cu cei cinci lideri, de la Kremlin.     

Aseara de voie ori adusi cu forta, moscovitii au celebrat extinderea Federatiei Ruse la un concert organizat in Piata Rosie. Nu a lipsit Vladimir Putin, care a cantat imnul Rusiei alaturi de cei patru lideri separatisti.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.