Presedintele rus, Vladimir Putin, a declarat ca fortele Moscovei au avut castig de cauza in conflictul din Ucraina, avertizand statul rival ca risca o lovitura „ireparabila” daca acesta va continua, scrie stirileprotv.ro.
La doar cateva ore dupa ce presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Occidentului sa se asigure ca Ucraina are superioritatea aeriana de care are nevoie pentru a face progrese pe campul de lupta, Vladimir Putin a lansat un avertisment pentru tara pe care a invadat-o.
Vladimir Putin sustine ca, in prezent, fortele ruse sunt in avantaj, asta desi liniile de front din estul si sudul Ucrainei abia daca s-au miscat in ultimul an.
„Nu numai ca contraofensiva lor a esuat, dar initiativa este in intregime in mainile Fortelor Armate Ruse”, a declarat Putin, conform The Moscow Times.
„Daca acest lucru continua, statalitatea Ucrainei ar putea primi o lovitura ireparabila, foarte grava”, a adaugat el, fara a da detalii.
Putin a mai spus ca recentele atacuri asupra civililor rusi au fost „barbare".
Mai mult de 20 de persoane au fost ucise in orasul rus Belgorod, aproape de granita cu Ucraina, la 30 decembrie, in ceea ce Moscova a declarat ca a fost un atac transfrontalier cu obuze lansat de fortele ucrainene.
„Incearca sa arate ca si ei pot face ceva. Dar, in loc sa rezolve sarcinile militare, ei actioneaza intr-un mod barbar. Atacurile se desfasoara asupra unor asezari pasnice cu arme fara discriminare”, a declarat marti Putin.
Rusia si-a lansat campania militara la scara larga impotriva Ucrainei in februarie 2022, ceea ce a determinat Occidentul sa loveasca Moscova cu un pachet de sanctiuni fara precedent si sa ofere miliarde de dolari in asistenta militara si economica Kievului.


