Kremlinul a anuntat ca Vladimir Putin nu va participa funeraliile fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov insa presedintele rus s-a recules joi la sicriul acestuia, relateaza Interfax.
Administratia Prezindetiala de la Moscova a mai precizat ca funeraliile „vor avea elemente ale unei inmormantari de stat”.
„Vor fi elemente ale unei inmormantari de stat in sensul ca va exista o garda de onoare. Se va organiza un ramas bun. Statul va ajuta la organizarea acestei inmormantari”, a declarat joi purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, raspunzand la o intrebare a reporterilor despre acest subiect.
Peskov nu a explicat insa cum ar fi diferita ceremonia de o inmormantare de stat. El a precizat insa ca Putin nu va participa la aceasta din cauza programului incarcat.
Ulterior, agentia de stat RIA Novosti a publicat o inregistrare video cu Putin depunand un buchet de flori la sicriul lui Gorbaciov. El s-a recules pentru cateva momente si apoi si-a facut cruce inainte de a pleca. Intregul moment a durat in jur de 30 de secunde.
Mihail Gorbaciov va fi inmormantat sambata
Irina, fiica fostului lider sovietic a anuntat miercuri ca ceremoniile de inmormantare a tatalui ei vor avea loc sambata in Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, rezervata personalitatilor ilustre.
Tot acolo a fost depus si trupul lui Stalin la moartea acestuia in anul 1953. Potrivit anuntului facut de aceasta, trupul lui Mihail Gorbaciov va fi inmormantat la cimitirul Novodevici din capitala rusa.
Vladimir Putin l-a descris miercuri pe Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii in timp ce purtatorul sau de cuvant Peskov i-a reprosat „romantismul” cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.
Televiziunile rusesti nu au fost atat de blande in comentariile lor cu privire la fostul lider sovietic.


