Volodimir Zelenski se va întâlni cu Donald Trump la Haga. Temele pe care le vor aborda cei doi lideri, scrie digi24.ro

Această întâlnire este prevăută „la începutul după-amiezii” miercuri, iar „echipele sunt pe cale să finalizeze detaliile”, declară AFP sub protecţia anonimatului acest oficial. Volodimir Zelenski, ale cărui relaţii cu Donald Trump sunt complicate, urmează să vorbească despre „sancţiuni împotriva Rusiei”, care a invadat Ucraina la 24 februarie 2022, şi achiziţii de armament de la Statele Unite, precizează sursa citată. 

Discuţiile urmează să vizeze o continuare a „presiunilor” Occidentului asupra Rusiei, şi anume „sancţiuni”, şi o scădere a preţului de vânzare a barilului petrolului rusesc, care rămâne o sursă de venit a Moscovei, care-i permite să-şi finanţeze războiul, precizează acest oficial.

Ucraina insistă asupra unei scăderi la 30 de dolari barilul de petrol rusesc, stabilit în 2022 la 60 de dolari de către princiaplele puteri din Occident. Alt dosar important pe agenda unor negocieri este „cumpărarea” de armament american de către Kiev, „inclusiv o mare parte” de sisteme de apărare aeriene, a subliniat el, în contextul în care oraşele ucrainenje sunt bombardate zilnic de ruşi. 

Statele Unite au fost principalul furnizor de armament al Kievului de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, însă Donald Trump a încercat să se apropie de Rusia, marcând o răsturnare faţă de abordarea administraţiei predecesorului său Joe Biden. Trump nu a furnizat niciun ajutor militar Ucrainei. Volodimir Zelenski a anunţat în mai multe rânduri că vrea să negocieze cu Donald Trump cumpărarea unui lot important de armament - inclusiv sisteme de apărare antiaeriană de tip PATRIOT. 

La sfârşitul lui februarie, prima întâlnire în Biroul Oval de la întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, s-a terminat cu o altercaţie între cei doi lideri. De atunci, cei doi s-au întâlnit scurt la Roma, în aprilie, în marja funeraliilor papei Francisc I. Ei urmau să se întâlnească la un summit G7 în Canada, în iunie, însă miliardarul republican a plecat de la reuniune în mod precipitat, iar întâlnirea nu mai a avut loc.