Italienii voteaza duminica in cadrul unui scrutin care are mari sanse sa duca la instituirea celui mai de dreapta guvern de la Roma, de la sfarsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial si la desemnarea primei femei prim-ministru, Giorgia Meloni, relateaza Reuters, in timp ce France Presse nu exclude ca Miscarea 5 Stele si Partidul Democrat sa produca surprize.
Un locuitor din Roma a declarat pentru Reuters ca spera ca dreapta sa castige alegerile.
„Stanga, din cate am auzit, nu are un program serios iar partidele sunt singure, in timp ce dreapta macar are o coalitie”, a declarat alegatorul pe nume Paolo.
Miscarea 5 Stele (M5S, antisistem), creditata ca a instituit un venit minim pentru cei mai saraci, si Partidul Democrat (PD, centru-stanga), bine implantate local, ar putea rezerva surprize, in special in sudul tarii, comenteaza France Presse.
„Eu am votat pentru PD. Am votat mereu pentru dreapta, dar mi-e teama de dna Meloni, este dreapta intolerantei”, a declarat pentru AFP, la Bologna, Benedetta Tinti, de 28 de ani, angajata intr-o companie metalurgica.
Guvernul care va fi instituit va trebui sa gestioneze cresterea spectaculoasa a preturilor, in conditiile in care Italia are o datorie de 150% din PIB, cea mai ridicata din zona euro dupa Grecia. In acest context, Planul european de redresare post-pandemie, al carui principal beneficiar este de departe Italia, va fi indispensabil pentru mentinerea peninsulei pe linia de plutire, potrivit surselor citate de Agerpres.
„Italia nu-si poate permite sa se priveze de aceste sume de bani”, a declarat pentru AFP istoricul Marc Lazar, caracterizand drept „foarte limitata marja de manevra a lui Meloni asupra economiei”. Ea ar putea in schimb sa se razboiasca cu Bruxellesul alaturi de Varsovia si Budapesta „in ceea ce priveste chestiunile de aparare a interesului national in raport cu interesele nationale”.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


