In Statele Unite, noul an a venit cu furtuni puternice de zapada care au paralizat aproape jumatate de tara. Statul Texas a fost acoperit cu un strat gros de zapada, iar pe soselele din nord-est s-au produs mai multe accidente, din fericire fara victime.


De la ninsoare abundenta pana la viscol si polei, americanii din estul si sudul tarii se confrunta cu vreme extrema. Zapada i-a pus la grea incercare pe automobilisti, iar pe sosele s-au produs nenumarate accidente, totusi victime nu au fost inregistrate. 

Regiuni intinse din statul Texas au fost acoperite de zapada. Aici soferii sunt mai putini obisnuiti cu asemenea conditii, intrucat aceasta parte a Statelor Unite se bucura de vreme buna aproape tot anul. Astfel s-au produs mai multe accidente, iar o autostrada a fost inchisa temporar. Locuitorii statului Mississippi au avut probleme si mai mari. Aici furtunile puternice insotite de cateva tornade au distrus mai multe locuinte, au doborat copaci si linii de inalta tensiune. Meteorologii avertizeaza ca in urmatoarele zile temperaturile vor scadea si mai mult, insa nu vor mai cadea precipitatii.