Presedintele chinez Xi Jinping a devenit un pic mai realist ca urmare a razboiului din Ucraina, a declarat directorul CIA, William Burns, care a adaugat insa ca ar fi o greseala sa subestimam angajamentul Beijingului si Moscovei fata de parteneriatul lor comun, informeaza Reuters, scrie digi24.ro
In cadrul unui eveniment de politica externa desfasurat la Universitatea Georgetown din Washington D.C., William Burns a spus ca presedintele Chinei mentine ambitiile serioase asupra Taiwanului si a avertizat ca un conflict asupra insulei ar fi "profund regretabil" pentru toate partile implicate.
China, care anul trecut a semnat un parteneriat "fara limite" cu Rusia, s-a abtinut sa condamne invadarea Ucrainei, chiar daca tarile occidentale, in frunte cu Statele Unite, au impus Moscovei sanctiuni ample. Directorul CIA, care a calatorit recent in Ucraina, unde s-a intalnit cu presedintele Volodimir Zelenski, a afirmat insa ca Xi Jinping a fost probabil surprins si nemultumit de ceea ce a descris ca fiind performanta slaba a militarilor rusi. Burns a adaugat ca prietenia dintre Rusia si China nu este total fara limite.
Vorbind despre invazia rusa in Ucraina, Burns a estimat ca urmatoarele sase luni vor fi "critice" pentru Ucraina, unde Moscova a obtinut progrese semnificative in ultimele saptamani. Burns a abordat in interventia sa si problemele din Orientul Mijlociu. El a spus ca guvernul de la Teheran este din ce in ce mai nelinistit de situatia interna si a mentionat curajul femeilor iraniene. El s-a declarat ingrijorat de perspectivele cresterii violentelor dintre israelieni si palestinieni.


