Zeci de rusi care sarbatoreau in strada Anul Nou ar fi fost ridicati fortele speciale ale politiei. Nu exista explicatii oficiale pentru ce s-a intamplat, dar pe retelele sociale din Rusia sunt speculatii ca ei au ajuns de la petrecere direct in taberele de mobilizare, inainte de a fi trimisi pe front, in Ucraina, transmite digi24.ro

Zeci de incidente cu barbati ridicati de pe strada direct de la petrecerile de Revelion au fost raportate la Moscova, in apropiere de Piata Rosie si la Sankt Petersburg. In unele cazuri, sotiile barbatilor ridicati de pe strada au ajuns sa se lupte chiar ele cu politistii, in incercarea de a-i salva. 

Au trecut mai mult de 24 de ore de la aceste incidente, insa nu exista explicatii oficiale pentru motivele pentru care au fost ridicati barbatii respectivi. 

Ministrul ucrainean al Apararii, precum si mai multe canale rusesti de Telegram au avertizat insa in ultimele zile ca o noua mobilizare ar putea fi decretata de Putin din 5 ianuarie.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.