Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune ca apartenenta tarii sale la NATO este o „garantie a securitatii” si ca nu este vorba despre o ambitie. La randul sau, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune ca Ucraina are dreptul sa se alature aliantei.
Intrebat de BBC daca Kievul este gata sa renunte la ambitia de a se alatura aliantei militare occidentale, Zelenski a raspuns: „Nu este „ambitia” Ucrainei. Am pierdut 15.000 de oameni. Nu este o ambitie. Este vorba despre viata noastra”.
„Nu este vorba despre NATO. Este vorba despre viitorul oamenilor... Intrebarea despre NATO nu este despre apartenenta. Daca vorbim despre NATO, UE, teritoriile ocupate temporar - vorbim despre independenta noastra. Asta este. Am decis ce vrem si ce vom face in viitor”, a continuat el.
Rusia a presat NATO si SUA sa excluda orice potentiala aderare a Ucrainei la alianta, amenintand cu „masuri tehnico-militare” nespecificate daca cererea nu este satisfacuta.
Jens Stoltenberg a spus insa ca este dreptul Ucrainei sa se alature NATO, daca doreste acest lucru.
„Nu putem accepta o revenire la epoca sferelor de influenta in care marile puteri ii intimideaza pe ceilalti sau le dicteaza ce sa faca”, a spus el.
Stoltenberg a mai spus ca NATO are in vedere trimiterea unui grup de lupta in Romania si in alte tari din sud-estul teritoriului aliantei.
„NATO trebuie sa raspunda atunci cand vede actiuni agresive din partea Rusiei”, a spus el, cerand in acelasi timp continuarea dialogului cu Moscova pentru detensionarea situatiei.


