Zi de nastere cu proteste. Mai multi oameni au manifestat ieri in fata Casei Albe in ziua in care Donald Trump a implinit 74 de ani. Proteste anti-rasism au fost si la New-York, dar si in Atlanta unde un afroamerican a fost impuscat de politie. In Europa manifestatiile au degenerat in violente.
Londra si Parisul au fost locurile fierbinti in acest week-end. Sute de manifestanti de extrema-dreapta au incercat sa ajunga in Piata Trafalgar pentru a se rafui cu demonstrantii anti-rasism. Pentru a tine la distanta cele doua tabere, politia metropolitana a intervenit in forta.
Peste 15 mii de oameni s-au adunat si la Paris pentru a denunta violentele politistilor si rasismul. In timp ce protestatarii antirasism au aruncat artificii spre fortele de ordine, acestea au ripostat cu gaze lacrimogene.
In Statele Unite protestatarii au iest pe strazile mai multor orase. In Atlanta, acestia s-au adunat la restaurantul de fast-food unde vineri tanarul de culoare, Rayshard Brooks, a fost ranit mortal de politisti. Fiind in stare de ebrietate, Brooks a fost impuscat dupa ce a luat pistolul taser cu electrosoc al unui ofiter in timpul tentativei de arestare si apoi a tras cu el in timp ce fugea.
Ofiterul care l-a impuscat pe Brooks a fost concediat, iar seful politiei si-a dat demisia, deoarece protestatarii exasperati au cerut sa se faca dreptate.
Keisha LANCE BOTTOMS, PRIMAR ATLANTA: ”Eu cred ca este o distinctie clara intre ce poti face si ce trebuie sa faci. Nu cred ca a fost o utilizare justificata a fortei mortale.”
In ultima perioada, in lume au avut loc numeroase proteste antirasism, dupa moartea americanului de culoare George Floyd. In fata Case Albe acestea nu mai contenesc. Ieri de ziua lui Donald Trump manifestantii au adus ironic un tort din carton.
In Florida insa sustinatorii lui Donald Trump au organizat o parada a barcilor.
De ziua sa Donald Trump a participat la la ceremonia decernarii diplomelor la prestigioasa academie militara de la West Point si a fost surprins cum coboara cu greu de pe scena.
Trump a tinut sa raspunda el insusi pe Twitter banuielilor despre starea sa de sanatate, precizand ca rampade acces era foarte lunga si abrupta, nu avea balustrada si, mai ales, era foarte alunecoasa.

