Zi decisiva pentru francezi, care isi voteaza astazi presedintele, in al doilea tur de scrutin. Oamenii trebuie sa aleaga intre doi candidati cu pozitii diametral opuse privind economia, migratia si soarta Europei. Scrutinul a avut loc in conditii de securitate sporita, totusi incidente au fost. Esplanada din fata Muzeului Luvru a fost evacuata, din cauza unui pachet suspect.
Sectiile de vot s-au deschis la ora opt si chiar de dimineata au fot pline. Pentru al doilea tur de scrutin au fost deschise 69.245 de sectii de votare in Franta, dar si peste hotare. Unii oameni spun ca au mers la vot chiar daca nu sunt multumiti de ce doi candidati.
”- Niciunul dintre candidati nu reflecta opiniile mele politice sau sociale.- Dar oricum ati venit sa votati?- Da, am venit. Nu voi spune cu voce tare pe cine am votat.”
Si diaspora a fost activa. In sectiile de vot din strainatate s-au format cozi.
”Este important sa votam, pentru ca este vorba despre alegerile prezidentiale si sunt multe probleme în plan politic.”
De dimineata au votat si cei doi candidati. Emmanuel Macron a fost intampinat la sectie de o multime de oameni, care i-a scandat numele.
Mai putina galagie a fost la sectia de vot unde si-a facut alegerea Marine Le Pen.
Scrutinul de astazi nu a trecut fara incidente. Patru activiste Femen au urcat pe acoperisul unei biserici aflata in renovare si au afisat un banner, pe care era scris un mesaj impotriva candidatei de dreapta.
Tot astazi, esplanada din fata Muzeului Luvru, unde Emmanuel Macron intentioneaza sa mearga in aceasta noapte pentru a sarbatori o eventuala victorie, a fost evacuata, din motive de securitate. Politistii au gasit in zona un pachet suspect, insa ulterior au anuntat ca nu exista niciun pericol. Peste 50 de mii de politisti si militari au fost mobilizati pentru a asigura securitatea in ziua scrutinului in toata tara.
Astazi, la urne au fost asteptati 47 de milioane de francezi. Sectiile de vot se vor inchide la ora locala 20, iar la putin timp vor fi aflate primele rezultate. Ultimul sondaj a aratat ca Emmanuel Macron va invinge.

