Cei care s-au grabit sa-si cumpere iPhone 6, lansat de cateva zile de Apple, ar trebui sa aiba mai multa grija de el, dupa ce mai multi utilizatori au reclamat ca telefoanele lor s-au... indoit.

Problema, numita pe Twitter "#bendgate", a fost identificata de cativa utilizatori care si-au tinut noul smartphone de la Apple in buzunar mai mult timp, relateaza Metro.

Se crede ca problema ar fi din cauza aliajului din aluminiu din carcasa, care este mai subtire decat la modelele anterioare. Pana acum, doar cei care au modelul iPhone 6+ - versiunea mai mare a iPhone 6 - au semnalat acest lucru.

Un utilizator a scris pe Twitter ca a constatat ca telefonul lui este curbat dupa ce l-a tinut aproape toata ziua in buzunar. "Ieri am iesit la 10 dimineata din casa, cu telefonul in buzunarul din fata al pantalonilor. Am condus 4 ore pana la o nunta, unde am stat mult pe scaun, dar am si dansat vreo 2-3 ore. Am plecat spre casa la 2 noaptea si am ajuns 4 ore mai tarziu. Deci, telefonul meu 6 Plus a stat vreo 18 ore in buzunar, timp in care am stat mai mult asezat".

E a mai spus ca a observat ca telefonul este indoit cand i-a vazut reflectia intr-o fereastra.

Acesta nu este primul model de iPhone la care a fost semnalata aceasta problema. De altfel, potrivit Mashable, aceasta nici macar nu ar fi singura problema venita din fabricatie la telefoanele iPhone.