Premierul, Ion Chicu si ministrul Sanatatii, Viorica Dumbraveanu au oferit ultimele informatii privind raspandirea coronavirusului In Republica Moldova.

In cadrul sedintei Centrului Unic de Comanda, Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a comunicat ca au fost concentrati circa 9 mii de angajati din toate structurile pentru realizarea activitatilor de mentinere a ordinii publice, verificare a persoanelor aflate sub supraveghere si pentru asigurarea misiunilor de carantina a localitatilor.

Politistii au verificat 5632 de persoane aflate sub supraveghere. Populatia informeaza politia despre cazurile de incalcare a regimului de autoizolare. Au fost identificate 46 de persoane ce au incalcat regimul de izolare si 5 agenti economici care au incalcat restrictiile impuse de CSE.

Pe durata ultimelor 24 de ore in tara au revenit 1972 de persoane, dintre care 222 au intrat prin Aeroportul International Chisinau.

Ministrul Apararii, Alexandru Pinzari a comunicat ca 100 de militari sunt antrenati in amenajarea Centrului de triere COVID-19. In urmatoarele ore vor fi realizate procesele de testare a echipamentelor de incalzire si ventilare a spatiilor.

Despre datele actualizate privind raspandirea coronavirusului, ministrul Sanatatii, Viorica Dumbraveanu a oferit urmatoarele detalii:

-in ultimele 24 de ore au fost investigate 419 probe;

-86 de cazuri au fost confirmate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 7 cazuri sunt de import si 79 cu transmitere locala.

Cele mai multe cazuri confirmate au fost in mun. Chisinau - 29, in raionul Stefan Voda - 26 si in Falesti - 4. In raioanele din partea stanga a Nistrului au fost confirmate 4 cazuri de infectie. Printre cazurile confirmate sunt 17 lucratori medicali, 7 dintre care sunt din spitalul raional din Stefan Voda.

Pana in prezent, in total au fost depistate 591 de cazuri de infectie dupa investigarea a 3376 probe.

Membrii CUCSU au examinat cai prin care sa fie realizata verificarea mai minutioasa a starii persoanelor venite in RM, astfel incat sa fie redusa probabilitatea transmiterii locale a infectiei.