In Piata Marii Adunari Nationale are loc inaugurare a Sarbatorii Nationale „Ziua Independentei Republicii Moldova”. Presedintele tarii, Maia Sandu, prim-ministrul, Natalia Gavrilita si presedintele Parlamentului, Igor Grosu, sunt prezenti la eveniment.
Maia SANDU, PRESEDINTELE RM: „Moldova e frumoasa. Am intrebat copii, ei simt mai bine, in ochii lor, Moldova e buna. In ochii lor mici, Moldova e mare, iubitoare ca mama atunci cand iti mangaie fruntea, simpla, ca ploaia asteptata de om, calda - ca painea scoasa din cuptor, cum numai bunica stie sa o faca. Moldovenii vor sa aiba libertatea de a trai in pace in tara lor. Noi suntem datori sa ne aparam tara, sa pretuim libertatea si sa construim bunastarea. Razboiul Rusiei impotriva Ucrainei ne arata clar pretul libertatii. Noi am sarit in ajutorul vecinilor nostri ucraineni, am impartit din putinul pe care il avem cu ei. O lume intreaga ne-a vazut asa cum suntem, o tara mica cu inima mare.”
Astazi, tara noastra implineste 31 de ani de la proclamarea independentei.
Proclamarea independentii Republicii Moldova a fost posibila in urma puciului esuat de la Moscova. Una cate una, republicile socialiste au inceput sa iasa din Uniunea Sovietica, iar tara noastra a fost cea de-a noua care a spus ca este pregatita sa porneasca pe un drum separat.
Pe 27 august 1991, cu mii de oameni veniti la Marea Adunare Nationala, deputatii au votat independenta.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.