Declaratii pentru presa dupa intrevederea Presedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Presedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy.
Vladimir ZELENSKII, PRESEDINTELE UCRAINEI: "Mult stimata doamna presedinte, in primul rand vreau din suflet sa felicit cetatenii Ucrainei si Moldovei cu ocazia anului nou, Craciun Fericit. Cred ca 2021 va aduce tarilor noastre succes si prosperitate, multa sanatate tutor cetatenilor nostri. Imi este deosebit de placut sa salut astazi la Kiev presedintele RM, doamna Maia Sandu, precum si pe membrii delegatiei Moldovei. Imi face dubla placere faptul ca prima sa vizita in afara tarii, doamna presedinte o efectueaza anume in Ucraina. Astfel, sunt convins ca 2021 va consolida si relatiile noastre de prietenie si parteneriat, avand in vedere ca tarile noastre nu au doar frontiere comune si trecut comun, dar si o viziune privind viitorul tarilor noasre in calitate de membri cu drepturi depline in cadrul Uniunii Europene. Acesta este unul din aspectele cele mai importante stabilite in cadrul negocierilor.
Nu mai putin important au fost subiectele privind valorile europene si securitatea nationala. Republica Moldova sprijina suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei, nu ii este frica sa numeasca Crimeea ucraineana. Am informat in detalii privind situatia din Donbas si solutionarea pasnica. Aceasta este un proces nu simplu si indelungat. Ieri, am avut o pierdere de lupta, un soldat, exprim sincere condoleante familiei. Astazi, noi, de asemenea am discutat privind situatia din Transnistria, din Moldova si am avut un schimb de opinii cu privire la Transnistria, in special avand in vedere rolul de mediator a Ucrainei in formatul 5+2. De asemenea, vreau sa subliniez ca pozitia Ucrainei privind solutionarea transnistreana este neschimbata.
Sprijinim ferm suveranitatea si integritatea Republicii Moldova in cadrul frontierelor recunoscute international. In afara de aceasta, impreuna cu doamna Sandu si echipa dumneaei, am discutat o gama larga de intrebari, in special cu privire la dialogul la cel mai inalt nivel si de a-l face efectiv. Ne-am inteles de a institutiona un Consiliu prezidential, in cadrul caruia vom forma strategia si coordona actiunile pentru a solutiona subiectele relatiilor bilaterale.
Am ajuns de acord cu privire la cooperarea din domeniul energetic, infrastructura, transport si tranzit. Avem o idee ambitioasa cu privire la construirea unei magistrale care va conecta Kiev-ul si Chisinaul. Am discutat posibilitatea constructiei unui pod peste Nistru, aceasta va scurta timpul calatoriei dintre capitalele noastre. De asemenea, am discutat cu privire la comert, simplificarea tranzitului si imbunatatirea contactelor interumane. Este important, de asemenea, lupta comuna impotriva contrabandei pe segmentul dintre Ucraina si Moldova.
De asemenea, importanta este coperarea pentru integrarea comuna pe piata europeana. Am discutat despre cooperarea in domeniul energetic, despre marirea volumului de stocare a gazului Moldovei, tranzitarea energiei electrice din Ucraina in Romania, care va trece prin Moldova. Un aspect important al dialogului interstatal vor fi cetatenii statelor noastre. Am subliniat importanta de a introduce procedura de trecere a frontierei, folosindu-ne de cardurile de identitate pentru cetateni. Nu am ocolit si aspectele problematice care pentru multi ani au fost pe pauza. Ne-am inteles despre activizatia grupurilor de experti pentru a ajunge la un consens intre statele noastre. Trebuie sa eliminam toate aceste intrebari de pe agenda bilaterala a relatiilor de buna vecinatate. Am vorbit si despre integrarea Ucrainei si Republicii Moldova in Uniunea Europeana. Statului de membru in UE este un oboectiv strategic, abordarile noastre sunt comune. Am discutat despre obtinerea vaccinului, consideram ca statele parteneriatului estic trebuie sa acorde o atentie ridicata privind procedura de aprovizionare a vaccinului. La final, exprim inca o data multumiri doamnei Sandu pentru vizita la Kiev si in special pentru deschiderea si disponibitatea pentru cooparere. Inca o data va invit sa vizitati Ucraina cu ocazia celor 30-a aniversare a independentei, care va avea loc pe data de 24 august. Inca o data, multumesc."
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: "Ma bucur sa ma aflu la Kyiv in calitate de Presedinte pentru a relua prietenia dintre tarile noastre la cel mai inalt nivel. In ultimii ani, dialogul moldo-ucrainean la nivelul sefilor de stat a fost practic suspendat. Reiterez faptul ca Ucraina este un partener strategic pentru Republica Moldova si mentinerea unei colaborari constante si pragmatice cu Ucraina este un obiectiv important pentru Republica Moldova si pentru institutia prezidentiala. Sunt bucuroasa sa va anunt ca astazi am convenit cu domnul Presedinte Zelenskyy sa aducem relatiile noastre la un alt nivel - cel de parteneriat strategic.
Astazi facem un pas important spre stabilirea acestei relatii strategice. Am decis sa instituim Consiliul Presedintilor Republicii Moldova si Ucrainei ca un nou format permanent de colaborare la nivel inalt. Acest mecanism de interactiune permanenta ne va ajuta sa elaboram politici si strategii si sa contribuim la solutionarea problemelor de pe agenda bilaterala, precum si sa monitorizam implementarea intelegerilor convenite. In cadrul intrevederii, am reafirmat vointa noastra comuna de a intensifica implementarea de catre tarile noastre a agendelor de integrare europeana. Aceasta cale este o optiune strategica pentru Republica Moldova si Ucraina si o modalitate sigura de a construi un stat functional, cu o economie de piata moderna, in interesul cetatenilor.
Am pledat, la fel, pentru consolidarea dialogului moldo-ucrainean in cadrul Parteneriatului Estic, in special in cadrul Summitului acestei Initiative, care va avea loc in acest an. Am acordat o atentie aparte subiectelor care raman nedefinitivate de mai mult timp in relatiile moldo-ucrainene. Am convenit sa intensificam eforturile si sa identificam solutii reciproc avantajoase pentru problemele existente. In acest context, am convenit asupra relansarii dialogului pe linia institutiilor de profil din tarile noastre, inclusiv continuarea activitatii grupurilor de lucru si a comisiilor bilaterale sectoriale pe dosarele de actualitate.
Am discutat necesitatea de a gasi solutii in interesul cetatenilor ambelor state in domenii-cheie, cum ar fi asigurarea securitatii la frontiera de stat comuna; asigurarea protectiei mediului; cooperarea in domeniul energetic; reglementarea prin prisma normelor de drept international si in interesul ambelor state a subiectelor ce tin de recunoasterea reciproca a drepturilor de proprietate; dezvoltarea continua si balansata in comertul bilateral; liberalizarea transporturilor internationale intre tarile noastre; si problemele ce tin de functionarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.
Avand in vedere ca apele fluviul Nistru asigura viata si bunastarea a peste sapte milioane de oameni care locuiesc in bazinul acestui rau, atat din Republica Moldova, cat si din Ucraina, este foarte important sa continuam dialogul dintre tarile noastre pentru a asigura protectia si utilizarea durabila a raului Nistru pentru ca apa lui sa serveasca atat generatiei noastre, cat si generatiilor urmatoare. Am convenit sa impulsionam identificarea unei solutii durabile pentru a asigura calatorii reciproce in baza buletinelor de identitate, lucru de care ar beneficia cetatenii ambelor state. Am expus opinia comuna, potrivit careia depasirea problemelor existente, in cel mai scurt timp posibil, ne va permite sa ne concentram pe deplin asupra lansarii unor proiecte noi in diverse domenii, cum ar fi infrastructura, transport, ecologie, turism, inclusiv cu implicarea potentiala a partenerilor nostri europeni.
Un proiect discutat, in acest sens, in cadrul intalnirii este dezvoltarea infrastructurii rutiere pe traseul 4 Chisinau-Soroca-Yampil-Kyiv. Acest lucru va permite crearea unui coridor de transport rutier, care va scurta timpul de calatorie intre Chisinau si Kyiv si ar putea deveni cea mai rapida cale din regiunea centrala a Ucrainei spre tarile din Europa Centrala si de Sud-Est, facilitand, totodata, impulsionarea tranzitului rutier pe teritoriul Republicii Moldova. Impreuna cu domnul Presedinte Zelenskyy, am purtat discutii consistente pe marginea problematicii de securitate. Am pus accent pe provocarile si amenintarile care afecteaza atat securitatea nationala, cat si cea regionala. Stabilitatea si securitatea Republicii Moldova si a Ucrainei sunt vitale pentru ambele state.
In acest context, am reconfirmat sprijinul reciproc si ferm pentru solutionarea pasnica a conflictelor, bazata pe respectarea suveranitatii si integritatii teritoriale a statelor noastre in cadrul frontierelor recunoscute la nivel international. As vrea sa subliniez ca Republica Moldova sustine ferm si fara rezerve integritatea teritoriala si suveranitatea Ucrainei. In incheiere, as dori sa remarc, inca o data, caracterul sincer al discutiilor purtate cu domnul Presedinte si deschiderea reciproca de a asculta si intelege pozitiile si argumentele invocate.
Sunt convinsa ca un astfel de dialog permanent, pe care am convenit astazi sa-l instituim, este in interesul national al ambelor tari. Voi profita de aceasta ocazie pentru a reitera invitatia adresata domnului Presedinte Zelenskyy de a efectua o vizita oficiala in Republica Moldova si sper sa ne revedem cat de curand la Chisinau, domnule Presedinte. Va multumesc!"
UPDATE: Cei doi sefi de stat au semnat documentele bilaterale ucrainene-moldovenesti, printre acestea - momerandului de transport si tranzit al RM si Ucrainei.

UPDATE: La final, presedintii au fost aplaudati.


