Platforma DA pledeaza pentru alegeri parlamentare anticipate, insa cu analizarea tuturor riscurilor posibile. Asta a declarat vicepresedintele Parlamentului, Alexandr Slusari, in urma consultarilor cu presedintele RM, Maia Sandu.
Alexandr SLUSARI, VICEPRESEDINTELE PARLAMENTULUI RM: "Am avut un dialog destul de constructiv. Am reiterat pozitia noastra privind necesitatea alegerilor anticipate care trebuie sa se produca in termeni cat mai proximi. In acelasi timp am discutat un sir de probleme ce tin de gestionarea crizelor din tara, inclusiv de sabotajul din partea fostei guvernari, riscurile legate de situatia macro-financiara, pandemica, problema agricultorilor si alte subiecte legate de gestionarea imediata, intrucat aceste probleme se agraveaza. Un subiect aparte a fost dedicat situatiei din Guvern si alegerile anticipate."
Potrivit parlamentarului, in cadrul consultarilor au fost analizate esecurile de gestionare, in care tara risca sa ramana in subordinea lui Igor Dodon si a Guvernului actual. Slusari a mai mentionat ca nu au sunat propuneri de candidaturi la functia de prim-ministru, iar Platforma DA este gata sa-si dea votul pentru alegerile anticipate.
Alexandr SLUSARI, VICEPRESEDINTELE PARLAMENTULUI RM: "Caile sunt prevazute de Constitutie si urmeaza ca dna presedinte sa o aleaga pe cea mai buna, toate caile duc la riscuri. Cat de repede ne dorim noi alegeri, insa vrem sa analizam care pot fi riscurile."
La consultari au participat deputatii Alexandr Slusari, Vasile Nastase, Chiril Motpan, Liviu Vovc, Maria Ciobanu, Arina Spataru, Dinu Plingau, Igor Munteanu si Stela Macari.

