Primarul Ion Ceban a participat astazi la sedinta Consiliului Suprem de Securitate.

Ion CEBAN, PRIMARUL CHISINAULUI: "Noi suntem invitati cu rapoarte, ne-am expus, cel putin eu din partea municipalitatii. In ceva timp va avea loc sedinta Comisie Municipale de Sanatate Publica unde urmeaza sa ajustam unele decizii luate la nivel national, dar si sa punem la punct alte actiuni care s-ar impune la nivel local, municipal. Planul national poate ar trebui examinat de Parlament si ajustat situatiei zilei de astazi."

Primarul spune ca in cazul unui eventual lockdown ar trebuie de gandit foarte bine cum coreleaza acesta cu alte activitati. Edilul este de parere ca aceste scenarii trebuie sa coreleze cu capacitatea de raspuns a sistemului medical, de spitalizare, a resurselor umane si echipamente, mai ales in sectiile de terapie intensiva.

Ion CEBAN, PRIMARUL CHISINAULUI: "Am discutat si despre protocoale care trebuie revazute pe partea de interventie medicala primara, mecanismele de interventie si de monitorizare a pacientilor la domiciliu. Cu certitudine pe partea practica trebuie revazute si interventiile in tratamentul la institutiile medicale."

Primarul mai spune ca ar trebui de suplinit numarul de unitati de transport public in capitala. Cat despre procesul de invatamant, Ceban considera ca clasele primare trebuie sa revina la invatamant cu prezenta fizica.