Cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Moldova - UE se desfășoară astăzi, la Bruxelles. Delegația Republicii Moldova va fi condusă de prim-ministrul Vasile Tofan. În cadrul declarațiilor, premierul a anunțat că UE alocă țării noastre 157 de milioane euro care vor fi investiți în mai multe proiecte.
Vasile TOFAN, PREMIERUL RM: „Vă mulțumesc pentru semnale încurajatoare. Integrarea europeană este proiectul național, este ideea care ne reunește ca cetățeni. Securitatea tehnică și sprijinul pe care îl primim sunt esențiale pentru a merge înainte. Luăm asta în serios. Am finalizat 18 din reformele față de care ne-am angajat să le îndeplinim. Iar Uniunea Europeană ne va aloca 157 de milioane de euro, bani care ne vor ajuta să investim în energie, apă, educație, sănătate și alte domenii.
Totodată, premierul a adăugat că procesul de aderare merge înainte și autoritățile de la Chișinău depun toate eforturile pentru a profita de acest moment favorabil. După ce au fost deschise clusterele 1 si 6, urmează să fie deschise și celelalte.
Vasile Tofan: negocierile să se finalizeze în 2028, iar aderarea să aibă loc în 2030
„Este un calendar ambițios, nu cerem coborârea standardelor sau scurtături, cerem un proces previzibil bazat pe merite, în care reformele noastre vor fi răsplătite cu progrese în negocieri”, a adăugat Tofan.

