Prima intalnire intre presedintii Biden si Putin incepe in scurt timp la vila La Grange de pe malul Lacului Geneva, liderul rus sosind deja in Elvetia pentru un summit istoric avand in vedere contextul tensionat al relatiilor dintre cele doua state si lista destul de lunga a disensiunilor pe diferite dosare, incepand cu amestectul Rusiei in alegerile prezidentiale americane si continuand cu atacurile cibernetice la care au fost supuse institutii si companii americane de catre hackeri rusi.

 

UPDATE 18.50: Putin tine conferinta de presa

UPDATE 18.45: Joe Biden a parasit La Grange, dupa ce summitul cu Putin s-a incheiat acum aproximativ 30 de minute. Este asteptata o conferinta de presa.

UPDATE 18.44:Summitul Biden-Putin si scenele haotice din spatele camerelor de filmat. ”Aduce aminte de intalnirea Reagan-Gorbaciov”

UPDATE 17.45: Presa rusa a publicat o fotografie de la cea de-a doua runda de discutii dintre Putin si Biden, la care participa un grup mai mare de oameni, respectiv ministi de externe, consilieri de securitate si altii.

UPDATE 17:30 - Biden si Putin au incheiat prima runda de discutii, dupa aproape doua ore

UPDATE 17:15 - Imbrancieli intre jurnalisti si forte de securitate in deschiderea summitului Biden-Putin

UPDATE 17.10: Purtatorul de cuvant al Kremlinului apsune ca a inceput a doua runda de discutii dintre Biden si Putin. (REUTERS)
UPDATE 16:50 - Joe Biden a numit SUA si Rusia „doua mari puteri”
16.35: Prima runda de discutii intre presedintele rus Vladimir Putin si omologul sau american Joe Biden s-au incheiat dupa aproape doua ore, a declarat miercuri purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cei doi lideri vor face o scurta pauza inainte de a relua discutiile, in prezenta unui grup mai mare de oameni, a spus agentia de stiri RIA.

UPDATE 16:00 - Seful diplomatiei europene: Nu sunt mari sperante pentru relatii mai bune UE-Rusia in viitorul apropiat

Nu sunt prea mari sperante pentru relatii mai bune intre Uniunea Europeana (UE) si Rusia in viitorul apropiat, a declarat miercuri seful diplomatiei europene Josep Borrell, cu aproximativ o saptamana inainte ca liderii celor 27 de tari membre ale UE sa discute viitoarea politica a blocului comunitar fata de Rusia, informeaza Reuters, AFP si TASS.

″In actualele circumstante, un parteneriat reinnoit intre UE si Rusia, care sa permita o cooperare mai stransa, pare un proiect indepartat”, a subliniat Borrell intr-un comunicat, prezentand noul raport elaborat de Comisia Europeana cu privire la relatiile tensionate ale UE cu Rusia, raport cerut de liderii UE pentru summitul din 24-25 iunie.

Fata de Moscova, UE trebuie sa fie capabila in acelasi timp sa “riposteze, sa contracareze si sa dialogheze”, a afirmat Borrell.

14.51 ”De ce va temeti de Navalnii?”

Inaintea intrevederii, unul dintre jurnalistii prezenti la eveniment, corespondentul Bloomberg a ridicat unul dintre subiectele sensibile pentru Vladimir Putin, intrebandu-l de ce se teme de opozantul Alexei Navalnii.

Un alt jurnalist l-a intrebat pe presedintele Biden daca are incredere in omologu sau rus. Intrebarile puse de jurnalisti in astfel de situatii, de obicei ignorate de cei vizati, spun insa multe despre atmosfera si contextul in care au loc discutiile.

14.41 La debutul intrevederii, presedintele Vladimir Putin a declarat ca spera la discutii ”productive”. Pe durata oportunitatilor de imagine pentru presa, atmosfera dintre cei doi a parut mai degraba incordata.

La intalnire sunt prezenti si ministrii de externe ale celor doua tari, secretarul de stat american Antony Blinken si diplomatul rus Serghei Lavrov.

14.27: Summitul Biden-Putin a inceput, cei doi lideri dand mana inainte de a intra la discutiile care au loc la Vila La Grange. Cei doi au fost intampinati de presedintele Elvetiei, gazda evenimentului. Biden si Putin nu vor sustine declaratii de presa comune la final.
 

14.18: Presedintele SUA Joe Biden a ajuns si el la locul summitului, la vila La Grange, unde asteapta omologul sau rus.

Nu este pentru prima oara cand cei doi se intalnesc, insa este prima oara cand cei doi discuta de pe aceeasi pozitie de presedinte.

13.42: Presedintele rus Vladimir Putin este primul care aterizeaza in Elvetia, in vederea summitului. Coloana oficiala se indreapta catre locul intalnirii, vila La Grange, de pe malul Lacului Geneva.


----
Un alt subiect sensibil este cel al drepturilor omului, cazul Alexei Navalnii fiind pe agenda americana, dar si un eventual schimb de prizonieri. Washingtonul mai este interesat si de retragerea trupelor rusesti de la granita cu Ucraina, Biden intrand la convorbiri dupa discutiile cu aliatii din cadrul summitului NATO.

Relatiile bilaterale s-au degradat continuu in ultimii ani, ajungandu-se la situatia in care cele doua state nu au la aceasta ora ambasadori la Washington si Moscova.

Cei doi lideri vor incerca insa sa ajunga la un numitor comun pe teme precum acordul privind controlul armelor si arsenalul nuclear sau schimbarile climatice.

Nu se stie exact cat va dura intrevederea, in schimb sunt anuntate conferinte de presa separate.

Daca pana nu demult Biden spunea despre Putin ca este ”un criminal”, fara suflet, cu putin timp inaintea summitului, presedintele american a declarat ca isi doreste o ”relatie stabila si predictibila” cu Rusia. Biden a mai spus ca acesta este un ”adversar pe masura” SUA si ca nu se pune problema daca poate avea incredere in Putin, ci daca se ajunge la un acord asupra temelor discutate.

Ultimul summit intre presedintii american si rus a avut loc in vara lui 2018, la Helsink , Vladimir Putin avand atunci discutii cu Donald Trump. La acea data, cei doi lideri au sustinut o conferinta de presa comuna in care Trump l-a sustinut pe Putin in ce priveste acuzatiile de imixtiune in alegerile americane, respingandu-le si dand o lovitura de imagine propriilor servicii de informatii americane.

Sursa: hotnews.ro