SpaceX incearca pentru a doua oara sa lanseze sistemul Starship pentru primul zbor orbital de test, dupa ce luni s-a renuntat cu noua minute inainte de ora stabilita, din cauza unei probleme la o valva. Este prima oara cand sistemul Starship - alcatuit din doua trepte ce au in total 39 de motoare - va fi lansat in formula completa. Ambele componente trebuie sa ajunga in ocean si NU vor fi recuperate, transmite hotnews.ro.
UPDATE 16:36 Cele doua trepte NU s-au separat cum ar fi trebuit si ambele segmente au explodat si cad spre Terra
UPDATE 16:33 Racheta Starship a fost lansata. La un minut dupa acel moment viteza era de 700 km/h.
UPDATE 16:32 Racheta va fi lansata foarte curand
UPDATE 16:28 Racheta Starship NU a fost lansata. Cronometrul a fost oprit cu 40 de secunde inainte. Nu s-a anuntat de ce, dar se asteapta informatii despre viitorul termen.
UPDATE 16:25 S-a terminat alimentarea cu combustibil. Cu opt secunde inainte de lansare motoarele vor incepe sa porneasca.
UPDATE16:20 Cu opt minute inainte de lansare totul pare sa fie ok din punct de vedere tehnic. Se apropie de sfarsit alimentarea.
UPDATE 16:10 Continua alimentarea cu metan si oxigen lichid. Starship va fi lansata cu peste 4 milioane de tone de combustibil „la bord”.
UPDATE 16:02 SpaceX spune ca totul pare sa fie in regula cu racheta si lansarea este programata la 16.28, conform planului.
UPDATE 15:56 Lansarea este programata pentru ora 8.28 (16.28 ora Republicii Moldova) la baza de la Boca Chica din Texas, iar nava Starship ar trebui sa revina pe Terra la 9.58 ( 17.58 ora Republicii Moldova).
La mai putin de 3 minute dupa lansare, segmentul Super Heavy ar trebui sa se desprinda de Starship, iar Super Heavy ar trebui sa mai zboare inca sase minute si sa cada apoi controlat in apele din Golful Mexic, la 32 km de Boca Chica.
Nava Starship isi va continua ascensiunea dupa desprinderea de Super Heavy, dar NU va efectua o orbita completa in jurul Terrei, ci va atinge o altitudine maxima de 234 km si apoi ar trebui sa revina cu bine in ocean, undeva in zona insulelor Hawaii (la 225 km de Oahu, Hawaii). Starship va reintra in atmosfera la 77 minute de la lansare si la 90 de minute ar trebui sa aterizeze in ocean. Starship va atinge o viteza maxima de 26.000 kmh.
Viitoare versiuni ale acestei rachete - mai puternice si mai performante - ar trebui sa duca oameni pe Luna dupa 2025 si spre Marte, probabil dupa 2035.
Racheta a fost alimentata cu metan lichid (CH4) si cu oxigen lichid (O2). Metanul este combustibilul, iar oxigenul actioneaza ca oxidant, substanta care sa permita arderea carburantului. Combinatia este denumita „methalox”.
Treapta principala SuperHeavy are 70 metri inaltime, iar nava Starship are 50 de metri inaltime. Intregul sistem are 120 metri inaltime. Spre comparatie, racheta SLS a NASA are 98 metri inaltime, iar racheta din programul lunar Apolo, Saturn V, avea 111 metri inaltime.
Niciuna dintre componente NU va fi recuperata la aceasta misiune, ci SpaceX vrea sa dovedeasca faptul ca Super Heavy, treapta cu 33 de motoare Raptor, poate face o aterizare lina (soft landing) si se va mentine cateva secunde inainte sa pice in ocean. Un moment cheie va fi cel in care cele doua componente se vor desprinde, la aproape trei minute de la lansare. O intrebare va fi si daca Starship va rezista cu brio la temperaturile inalte de la reintrarea in atmosfera.
Ideea principala este de a culege date pentru ca prototipurile viitoare sa fie mai bine realizate, mai ales ca la misiunile viitoare ideea este ca ele sa fie recuperate.
Pe viitor planul este ca treapta principala sa revina langa turnul de lansare care va fi echipat cu doua brate care sa imobilizeze treapta Super Heavy.
Pana acum, componentele sistemului au fost testate separat: unele au revenit cu succes la sol, alte prototipuri au explodat spectaculos. Nava Starship a facut un test suborbital, pana la 10 km altitudine.
Elon Musk spunea duminica faptul ca testul este unul „foarte riscant”. ”Este vorba despre primul zbor al unei rachete imense, foarte complexe”.
Musk anuntase in septembrie 2018 numele Starship, vorbind despre structura sistemului cu care, in viitorul indepartat, in versiuni mai puternice ale rachetei, oamenii ar putea ajunge pe Marte. Pana acum cinci ani, viitoarea racheta era cunoscuta sub numele Big Falcon Rocket (BFR).
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


