Inca 87 de cazuri de coronavirus au fost inregistrate, astazi, in Republica Moldova. Bilantul ajunge la 1934 de bolnavi.

Cele mai importante declaratii facute de presedintele, Igor Dodon:

-Avem o dinamica care ne da un anumit optimism privind gestionarea situatiei in RM. Astazi am obtinut informatia de la Ministerul de Interne ca sunt peste 15 mii de persoane in izolare, este vorba de persoanele care intra in tara si 14 zile stau in izolare. Important este ca peste 7800 au fost verificate la domiciliu, ceea ce inseamna ca MAI impreuna cu autoritatile publice locale gestioneaza acest subiect, ceea ce ne permite sa mentinem sub control raspandirea virusului.

-Avem 5 localitati in carantina, orasul Stefan Voda, satul Talmaza si Carahasani, orasul Soroca si orasul Glodeni.

-Vin cu un mesaj de incurajare pentru medici. Eu condamn atacurile care au loc in ultimul timp in adresa sistemului medical, din partea unor actori politici, care incearca sa implice politicul in aceasta situatie. Eu multumesc tuturor care sunt in prima linie. Va informez ca ceea ce tine de asigurarea cu consumabile si cu tot ceea ce e necesar pentru protectie, la sfarsitul acestei saptamani, pentru vineri sau sambata, din China va fi livrat lotul de 53 de tone de produse necesare pentru gestionarea acestei situatii. Aceasta livrare este posibila datorita unui avion pus la dispozitie gratis de catre Rusia. Asteptam la sfarsitul acestei saptamani 80 de mii de teste din achizitia de stat, respiratoare peste 280 de mii, aici este inclusa si achizitia de stat si donatii de la diferiti parteneri, manusi medicale - peste 600 de mii de perechi, ecrane de protectie - 200 de mii. De ce am vrut sa mentionez acest lucru? In ceea ce tine de dotare, spitalele, medicii sunt dotati pentru urmatoarele saptamani, dar la sfarsitul acestei saptamani, pe 18-19 asteptam aceasta partida care va veni din China. Multumesc inca o data medicilor, personal am fost in mai multe spitale, inclusiv spitale raionale, am discutat cu medicii si asistentii medicali care confirma ca au practic tot de ce au nevoie.

-Vreau sa vorbesc despre suportul pentru intreprinderi si angajati. Daca continua aceasta dinamica, vreau sa vin cu mesajul suplimentar catre agentii economici, vom face tot posibilul ca unele activitati economice sa fie reluate in timpul cel mai apropiat. Avem confirmari ca in unele zone economice libere, deja si-au reluat activitatea economica unele intreprinderi mari. Ceea ce inseamna ca industria producatoare de masini a venit cu comenzi pentru RM si oamenii au revenit la munca. Am discutat suplimentar cu bancile comerciale, dupa mesajul care a fost ieri, ca bancile comerciale sa fie mai deschise pentru creditele pe care urmeaza sa le solicite antreprenorii pentru achitarea salariilor.

-In pofida faptului ca au fost unele dezbateri asupra proiectului de lege pe care si l-a asumat Guvernul, Comisia pentru Situatii Exceptionale a decis sa prelungeasca primirea cererilor din partea celor care vor sa primeasca ajutor de somaj si va informez ca la aceasta etapa in RM sunt inregistrati 21 de mii de someri, dintre care in ultimele zile s-au inregistrat 3812 persoane, practic in fiecare zi cate 400-500 de persoane se adreseaza.

-In luna aprilie numarul de polite achitate de catre cetatenii RM a crescut de 7 ori comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. In 13 zile a anului curent au fost procurate 2800 de polite de asigurare medicala. Toti cei care intra in tara semneaza o declaratie pe propria raspundere ca vor procura polita in decurs de 72 de ore.

Cele mai importante declaratii facute de ministrul Sanatatii, Viorica Dumbraveanu:

-Din 465 de probe procesate au fost confirmate 87 de cazuri. 1 caz este de import din Federatia Rusa.

-Cu transmitere locala:

Chisinau - 16;

Transnistria - 12;

Soroca - 11;

Causeni - 8;

Falesti, Glodeni - 5;

Cahul - 4;

Orhei, Rezina, Straseni, Sangerei, Taraclia - 3;

Anenii Noi, Balti, Hancesti - 2;

Criuleni, Floresti, Rascani, Stefan Voda - 1.

Ministerul Sanatatii a organizat sedinte online cu peste 300 primari din mai multe localitati.

-Sunt cazuri confirmate de COVID - 19 in randul primarilor.