Tortul cu care s-a fotografiat Andreea Marin in ziua de Craciun si-a pus, se pare, amprenta pe silueta Andreei Marin. Asa se explica de ce vedeta a dat startul unui program de detoxifiere inainte de Sfantul Ion, adica inainte de sfarsitul oficial al perioadei sarbatorilor de iarna.
Andreea Marin (42 de ani) si-a facut ordine in viata, la sfarsitul anului trecut, odata cu decizia radicala de a divorta de cel de-al treilea sot, fizioterapeutul turc Tunkay Ozturk, iar acum vrea sa scape si de toxinele acumulate in perioada ”incarcata” din punct de vedere culinar a sarbatorilor de iarna.
Fosta Zana a surprizelor a anuntat pe pagina personala de Facebook ca a intrat la cura de detoxifiere. Generoasa, vedeta a detaliat dieta pe care o va urma timp de trei zile, bazata exclusiv pe lichide. Suc de lamaie, supa cu multe condimente, ca sa nu sufere din pricina gustului neprietenos, dar si mult sport, yoga si masaj. La prima vedere, un regim la indemana oricui, dar, cu siguranta, nu foarte usor de urmat, fie si numai pentru trei zile.
”Incepe weekendul de detoxifiere, ziua 1. Un pahar cu apa, otet de mere si cateva picaturi de suc de lamaie inainte de masa. Apoi o supa consistenta cu ingrediente din plin pentru gust, am ales ce imi place mai mult, supa de linte cu praz, cu zeama de lamaie, piper, ardei iute uscat, busuioc. Alaturi, biscuiti doar din seminte. Trei zile voi avea doar hrana lichida, dar gatita cu grija, sa contina nutrientii necesari. Voi face si sport, yoga, masaj, terapii complementare, program complex zi de zi”, a scris Andreea pe Facebook.
Intreaga cura se va desfasura intr-un centru specializat, unde Andreea va primi toate ingrijirile necesare.


