Membrii Comisiei Electorale Centrale susțin primul briefing de presa, astăzi, în ziua alegerilor prezidențiale și referendum.

Angela Caraman, Președintele Comisiei Electorale Centrale: „Alegătorii sunt așteptați la cele 2219 de secții de votare, dintre care 1988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului și 231 de secții de votare deschise în afara țării, în 37 de țări pentru alegătorii din diasporă. Procesul de vot a început fără incidente. La urnele de vot sunt așteptați 2.714.239 de alegatori. ”

Astăzi cetățenii Republicii Moldova își aleg președintele pentru un mandat de patru ani, dar și votează la referendumul constituțional. Astfel, peste 3 milioane de moldoveni sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și exercita dreptul la vot.

Alegerile prezidențiale

În total, în buletinul de vot vor fi 11 candidați.

Dacă la alegerile de astăzi unul dintre candidați va obține cel puțin 50 la sută plus un vot, în cel mult două luni acesta va deveni președinte. În caz contrar – vom avea al doilea tur de scrutin între primii doi care au acumulat cele mai multe voturi. Alegerile nu vor fi validate dacă la urne se prezintă mai puțin de o treime din alegători.

Referendumul constituțional

Tot astăzi, cetățenii Republicii Moldova urmează să decidă dacă susțin modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, pe buletinul de vot pentru referendum va fi o singură întrebare: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” și două opțiuni de vot: „Da” și „Nu”.”

Pentru ca referendumul să fie validat, la urne trebuie să participe cel puțin o treime din alegători incluși în listele electorale, care sunt circa 2,7 milioane la număr. Dacă referendumul va trece, în cea mai importantă lege a țării – Constituția – va fi scris că integrarea în Uniunea Europeană este „obiectivul strategic” al Republicii Moldova, iar identitatea poporului Republicii Moldova este „europeană”.

Secțiile de votare

Pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie au fost constituite 2 219 secții de votare. Astfel, 1 958 de secții de votare au fost deschise în circumscripțiile electorale din țară, 30 de secții de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului și 231 secții de votare – pentru cetățenii cu drept de vot din străinătate.

Lista secțiilor de votare, inclusiv adresele acestora, o puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei sau accesând direct linkul: https://a.cec.md/ro/numarul-circumscriptiilor-electorale-si-sectiilor-de-votare-16217.html

De asemenea, pentru a verifica on-line la ce secție de votare sunt arondați, alegătorii pot accesa pagina https://verifica.cec.md,  butonul „Află unde să votezi”, selectând adresa de domiciliu vor afla informația despre secția de votare asociată adresei.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.