Ministrul Infrastructurii si Dezvoltarii Regionale, Andrei Spinu, sustine ca nu va comenta veridicitatea documentului aparut in presa care se presupune a fi contractul semnat intre MoldovaGaz si Gazprom.

"Nu voi comenta veridicitatea documentului aparut in presa. Repet ce am zis de nenumarate ori, contractul semnat intre MoldovaGaz si Gazprom nu poate fi publicat fara acordul acestora", a mentionat oficialul.

Contractul dintre Moldovagaz si Gazprom privind livrarea gazului, semnat la 29 octombrie 2021, a fost facut public marti, neoficial. Documentul a fost trimis la adresa de email a portalului anticoruptie.md. Reprezentanti ai Guvernului au refuzat sa comenteze, dar nu au infirmat veridicitatea documentului. In document este prezentata formula de calcul a gazului ce urmeaza a fi livrat Republicii Moldova, volumul contractat, costurile  de tranzit pe teritoriul Ucrainei si conditiile in care contractul poate fi reziliat.