Rusia pregateste o lovitura de stat in Moldova. Declaratia a fost facuta de presedintele Maia Sandu, care a mentionat ca in planul sau de destabilizare a situatiei, Kremlinul intentioneaza sa introduca in tara noastra diversionisti cu pregatire militara. Acestia ar urma sa atace mai multe institutii de stat si sa ia ostatici. Pentru a preveni acest scenariu, presedintele a cerut vigilenta maxima din partea institutiilor responsabile de securitatea tarii.
Maia Sandu a dezvaluit astazi ce mai exact presupune planul Rusiei de destabilizate a tarii noastre, despre care a anuntat saptamana trecuta presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Planul pentru perioada urmatoare presupune actiuni cu implicarea unor diversionisti cu pregatire militara, camuflati in civil, care sa intreprinda actiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului si luare de ostatici.”
Presedintele tarii a declarat ca acest lucru este confirmat in actele receptionate de serviciile secrete ucrainene, care demonstreaza o buna documentare a locatiilor si aspectelor logistice pentru organizarea destabilizarilor.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Planul presupune folosirea persoanelor din afara tarii pentru actiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele contin instructiuni despre regulile de intrare in Republica Moldova pentru cetateni ai Federatiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei si Muntenegru.”
Rusia mizeaza pe mai multe forte interne, spune Maia Sandu, in special pe grupari criminale, facand referire la formatiunea Sor, la fosti angajati ai fortelor de ordine, dar si la mai multe persoane cunoscute pentru legaturile lor cu Plahotniuc, fara sa ofere si vreun nume.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Scopul acestor actiuni este rasturnarea ordinii constitutionale, schimbarea puterii legitime de la Chisinau pe una ilegitima, care sa puna tara noastra la dispozitia Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeana, dar si pentru ca Moldova sa poata fi folosita de Rusia in razboiul ei impotriva Ucrainei.”
Totodata, Sandu sustine ca planul Rusiei de a intreprinde actiuni de destabilizare pe teritoriul tarii noastre nu este unul nou si
a cerut institutiilor responsabile de asigurarea securitatii statului sa fie vigilente.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Toti cei care participa in aceste actiuni indreptate impotriva statului Republica Moldova - elemente externe, membri ai partidelor politice si gruparilor criminale, si toti cei care ii protejeaza pe acestia, trebuie sa fie trasi la raspundere.”
Presedintele a avut un apel si catre cetateni.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Vreau sa va rog sa ramanem vigilenti, sa fim atenti si sa credem informatiilor oficiale, pentru ca cea mai agresiva forma de atac este atacul informational. Incercarile Kremlinului de a aduce violenta in tara noastra nu vor reusi. Sa pastram calmul. Sa credem in Republica Moldova!”

