Parlamentul a aprobat, in prima lectura, modificari la Codul electoral. Proiectul de lege are scopul de a pune in acord cadrul normativ cu considerentele Curtii Constitutionale si a fost votat de 57 de deputati.

Potrivit legislativului, documentul a fost elaborat de un grup de deputati din Fractiunea PAS si vizeaza prevederile care se refera la faptul ca persoanele care, la data pronuntarii hotararii Curtii Constitutionale privind declararea neconstitutionalitatii unui partid politic, detineau calitatea de membru al organului executiv sau care ocupau functii elective din partea partidului respectiv, nu vor putea fi alese in cadrul unor scrutine electorale.

In contextul considerentelor Curtii Constitutionale, autorii proiectului de lege propun completarea Codului electoral pentru a stabili clar criteriile persoanelor care nu pot fi admise in calitate de concurent la alegeri. 

Astfel, se propune introducerea in lege a patru criterii: persoanele sunt banuite, invinuite sau inculpate de savarsirea unor infractiuni care au fost mentionate de catre Curte ca argument in contextul declararii neconstitutionalitatii partidului politic; au fost excluse dintr-un scrutin electoral anterior ca urmare a incalcarii principiului finantarii transparente, iar acest fapt a fost retinut drept argument distinct la declararea neconstitutionalitatii partidului politic; sunt culpabile de comiterea unor fapte ce au dus la includerea acestor persoane in listele de sanctiuni internationale ale unor organizatii internationale sau ale unor state, acest fapt constituind o circumstanta particulara retinuta de catre Curte in cuprinsul hotararii de declarare a neconstitutionalitatii partidului. 

Restrictia data dureaza o perioada de 3 ani de la data pronuntarii hotararii Curtii Constitutionale privind declararea neconstitutionalitatii unui partid politic.

In vederea aplicarii restrictiei date, Inspectoratul General al Politiei, Centrul National Anticoruptie, Serviciul de Informatii si Securitate si Procuratura Generala de comun cu procuraturile specializate vor prezenta in adresa Comisiei Electorale Centrale informatia cu privire la persoanele ce cad sub incidenta criteriilor date, cu mentionarea expresa a criteriului respectiv. Comisia Electorala Centrala, in baza informatiilor prezentate, va intocmi lista persoanelor ce cad sub incidenta acestei noi restrictii si o vor comunica organelor electorale, care vor tine cont de aceasta in procesul aplicarii restrictiei la inregistrarea concurentilor electorali.

Legea de completare a Codului electoral mai prevede si remediul judiciar efectiv - posibilitatea contestarii la Curtea de Apel Chisinau a deciziilor administrative prin care se vor aplica restrictiile respective.

Proiectul de completare a Codului electoral va fi propus pentru examinare in a doua lectura in plenul Parlamentului. Modificarile legislative vor intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial.