Presedintele Parlamentului, democratul Andrian Candu, spune ca PLDM blocheaza votarea legii procuraturii, gasind tot felul de scuze, inclusiv lipsa de timp.
"Foarte mult se vorbeste despre eliberarea din functie a procurorului general si a sefului CNA. La ora actuala, sa pui problema eliberarii celor doi din functie e, intr-un fel, sa pui problema de a demite oameni care conduc o ancheta. Sunt sefii unor echipe care fac o investigatie. Sa faci asta inseamna ca intimidezi, sa pui presiune pe investigatie. Propunerea noastra a fost - haideti sa revenim la acest subiect intr-o luna, doua, in functie de cum se desfasoara ancheta. Unele institutii trebuie categoric sa fie reformate.
Colegii din PLDM de jumatate de an blocheaza examinarea si aprobarea legii cu privire la procuratura. Si este o lege promovata inclusiv de partenerii europeni si presupune reformatarea institutiei procuraturii. Cat de sinceri suntem noi? O lege la care s-a lucrat 3 ani de societate si partenerii europeni. Pe de o parte nu votezi legea si pe de alta parte vrei demisia procurorului general? Revenim la acest subiect al eliberarilor intr-un context al reformelor. Intr-un context legal dar si institutional", a spus Andrian Candu.
Declaratiile au fost facute la emisiunea Fabrika de la postul Publika TV.
Sursa foto: trm.md


