Cetățenii vulnerabili din regiunea transnistreană ar putea fi transferați pe malul drept și asistați, în cazul unei crize energetice, susține vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian. Din această categorie fac parte cei aflați în terapie intensivă, copiii din aziluri, persoane cu handicap, care ar putea fi preluați. Declarațiile au fost făcute de către acesta în cadrul unei emisiuni televizate de la Radio Moldova.

Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIERUL PENTRU REINTEGRARE: „Sigur că regiunea transnistreană riscă să fie cea mai afectată, în cazul unei crize energetice, din varii motive. Am discutat deja cu parteneri externi, organizații guvernamentale internaționale, organizații neguvernamentale internaționale, misiuni diplomatice, Uniunea Europeană, desigur, care ar putea să fie necesitățile pentru populația, pentru cetățenii noștri din regiunea transnistreană. Sigur că așteptăm mai multă deschidere nu doar pe rețelele de socializare și în declarații publice din partea Tiraspolului. Așteptăm date concrete, pentru că în momentul de față, încă foarte multe lucruri sunt, să spun așa, la nivelul estimărilor.”

Totodată, el susține că autoritățile vor ajuta malul stâng în cazul în care criza se va declanșa.

Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIERUL PENTRU REINTEGRARE: Într-adevăr, ea nu va fi provocată instant, adică nu se va întâmpla într-o oră, într-o zi. Va fi un declin relativ lent de câteva săptămâni, pentru că în regiune mai sunt rezerve de cărbune, mai poate fi oferit gaz natural pentru producerea electricității. Plus că este și centrala hidroelectrică de la Dubăsari, care poate acoperi o parte o parte din necesarul de electricitate în zonă. Deci, nu va fi o calamitate, să zic așa, imediată. În felul acesta ne vom putea ajusta ajutoarele, reacțiile în timp, dar trebuie să fim pregătiți și pentru, cum am spus de mai multe ori, scenarii proaste.”

Astfel, Oleg Serebrian explică că starea de urgență va ajuta autoritățile pentru a interveni pe mai multe unghiuri.

Oleg SEREBRIAN, VICEPREMIERUL PENTRU REINTEGRARE: „Mărfurile care sunt aduse, ajutoarele, spre exemplu, alimente, medicamente sau combustibil, generatoare, și așa mai departe, care pot trece într-un regim preferențial spre regiune. Deci, crearea acestor coridoare verzi, în așa fel încât lumea să fie ajutată.” 

De pe 16 decembrie, în Republica Moldova a intrat în vigoare starea de urgență în energetică, care va fi valabilă pentru cel puțin două luni.

Citeste si :  Ultima oră. Parlamentul a aprobat instituirea stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.